STADIONUL

După spusele lui Laurian Taus, unul dintre cei mai renumiți medici sportivi din Europa, stadionul nostru a fost construit în jurul anului 1936. La vremea aceea era compus dintr-o mică tribună, pistă de atletism și gazon. Erau organizate foarte multe competiţii de atletism la vremea respectivă pe actualul „Silviu Ploeşteanu”, domnul Taus încoronându-se chiar campion naţional la diverse probe. O tempora!

La început

Prima denumire a stadionului a fost “Regele Carol al II-lea”, monarhul României în perioada anilor ’30. Apoi, după război, stadionul este redenumit “Municipal”, păstrând această denumire până la ridicarea spre finalul anilor ’60 a mastodontului de la căpătul liniei 5 din Bartolomeu. Atunci, numele stadionului a fost schimbat în “Tineretului” (1968), denumire ce a păstrat-o până în 2002, când, la 13 aprilie, casa “stegarilor” a primit numele celui mai mare antrenor braşovean din istorie, Silviu Ploeşteanu.

Aşa arăta Tribuna I atunci când a fost ridicată în anul 1936. Extinderea ei, la forma ce o cunoaştem în prezent, a avut loc la sfârşitul anilor 70, începutul deceniului 8.
Primul acoperiş a fost în stilul stadioanelor englezeşti. Observaţi scările de acces spre tribună (care există şi azi) precum şi raţele din stânga. Iniţial, stadionul a fost prevăzut şi cu o pistă de atletism. După transformarea lui într-un stadion exclusiv pentru fotbal, pista a dispărut.

Tribunele prind viaţă

În perioada anilor ’60 stadionul are parte de o serie de modificări. Tribuna a II-a este înălţată iar Tribunei I i se aduc anumite îmbunătăţiri de ordin estetic. Peluzele încă nu existau iar pista de atletism este desfiinţată pentru a se face un stadion exclusiv pentru fotbal.


Prima poză e de la sfârştiul anilor ’60. Se vede colţul Tribunei I.


În cea de-a doua poză, făcută dintr-un unghi apropiat, Tribuna I ce deja începe să se extindă şi o parte a Peluzei Sud.

Expansiunea începuse, a doua jumătate a anilor ’70

La începutul anilor ’70 se începe şi construcţia peluzelor pentru a permite mai multor suporteri accesul la meciurile echipei şi se începe, de asemenea, şi extinderea Tribunei I. Peluzele au fost construite pe maluri de pământ, fiind folosite sute de tone de pământ pentru a da forma optimă viitoarelor peluze iar extinderea Tribunei I s-a făcut, mai întâi, prin construirea unor grilaje de fier.


Dacă anterior aţi putut vedea extinderea din grilaje de fier, aici puteţi observa consolidarea acestora (extremitatea dreapta a tribunei)

Modernizările aduse „home-ground-ului” continuă pe parcursul deceniului 7 şi începutul deceniului 8. Pentru consolidarea Tribunei I pe „scheletul” grilajelor acelea de fier se toarnă asfalt iar Tribuna I ia forma ce o cunoaştem în prezent.

Malul de pământ în spatele lui Csaba Gyorffy şi rezultatul final în poza a doua.

Degradarea

Anii ’90 au însemnat căderea în paragină a stadionului „Tineretului” (numele purtat de la construcţie şi până în 2004). Tribunele se degradau constant iar vestiarele erau într-o stare jalnică.

Dacă la începutul anilor ’90 stadionul era îngrijit având un aspect foarte cochet, aşa cum reiese din poza din stânga, dezinteresul şi lipsurile financiare l-au adus într-o stare nedemnă.


Renaşterea

Calificarea în Cupa UEFA din anul 2001 a adus retuşul de care acest stadion avea nevoie şi pe care, de altfel, îl merita. Este refăcută tencuiala tribunelor, vestiarele sunt modernizate şi sunt montate scaune pe tot stadionul. Până atunci doar Tribuna I („la albe”) şi Tribuna a II-a („la galbene”) aveau scaune. De asemenea este instalată şi o tabelă de marcaj electronică, înlocuind vechea tabelă manuală dinspre Fartec ce a arătat de-a lungul a zeci de ani victoriile şi înfrângerile „stegare”

În poza alăturată se poate vedea tabela electronică indicând 1-1 în timpul unui F.C. Braşov – Steaua încheiat 3-2. Aici lui Iorga îi era apărat penalty-ul de către Nae.

Jos, puteţi vedea tabela manuală.

Tribuna a II-a are parte şi ea de o schimbare a înfăţişării odată cu construirea unei loje.

Sus, Partea centrală a Tribunei a II-a în anii 1999-2000. În poza de jos, lotul pentru sezonul 2002-2003 şi pe fundal noua lojă.

Anul marii renovări

Revenirea în Liga I, în 2008, a mai adus o serie de modificări stadionului. Peluza Nord (scaune albastre) este dărâmată cu intenţia de a construi în locul ei o peluză modernă pe schelet metalic, complet acoperită şi cu vestiare noi. Această peluză a fost demolată în vara anului 2008 şi nici până în prezent nu s-au început construcţiile la viitoarea peluză.Sus, Iorga deschidea scorul într-un meci cu F.C. Argeş (2003). La „scaunele albastre” era rezervat sectorul suporterilor oaspeţi, în partea stângă. În partea dreapta a peluzei era rezervat sectorul copiilor sub 14 ani, aceştia putând să intre acolo gratuit. Jos, ceva parcă lipseşte…

La plusuri trecem construirea după ani de aşteptare a nocturnei ce a luminat prima dată peste gazonul şi tribunele arenei „Silviu Ploeşteanu” în data de 5 aprilie 2009 la meciul câştigat de „stegari”, 2-1, cu Gaz Metan Mediaş.

Apropo de gazon. Un fapt mai puţin întâlnit la noi în ţară cel puţin. Din 1936, când a fost inaugurat stadionul, şi până în vara aceluiaşi an 2008, gazonul a rămas acelaşi. Adică cel mai bun din ţară. În 2008, odată cu demolarea peluzei este pus un gazon nou cu sistem de irigare şi drenaj ce ţine ştacheta calităţii cât mai sus.

Anul 2008 părea anul cu cele mai radicale transformări aplicate stadionului, dar, din păcate, pe lângă peluza despre care aţi citit mai sus, şi acoperirea completă a Tribunei I a rămas în aşteptare. După un debut furtunos încununat cu o masă a presei modernă, ceilalţi stâlpi de susţinere au rămas fără… acoperiş.

Cam asta ar fi istoria stadionului nostru. Pozele sunt destul de relevante iar dacă mai aveţi voi vreo completare nu vă sfiiţi s-o împărtăşiţi.

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. constructii spune:

    primele 2 poze nu sunt cumva cu stadionul din sibiu?

  2. Nu, este al Brașovului 100%.

  3. roby stegaru spune:

    ce o sa facem daca ne calificam in cupele europene?ar trebui sa l modernizeze cat mai repede sau sal construiasca pe cel de la Municipal………….

    1. 1936 spune:

      =))))))

  4. Coco spune:

    Constructia peluzei este la aprox 20=25%, fundatia, hidroizolatia si legaturile intre stalpi sunt gata. Acum trebuie doar montata structura metalica ( max 5 zile) si la finisaje…Eu zic undeva la max , max o luna de lucru si cam 150.000 E

  5. roby stegaru spune:

    se mai aude ceva de modernizarea stadionului…..daca cineva are informatii sa le posteze

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s