Suntem cu voooi me-reu!

on

Tuturor vă place braşoveneza la finalul meciurilor victorioase, şi probabil că prima întrebare pe care mulţi v-aţi pus-o la finalul meciului de la Sfântu Gheorghe, după ce-aţi aflat scorul, a fost dacă am făcut faza aia cu bătutul din palme şi strigat „Steagu'” la finalul meciului. Păi, ca să vezi, udaţi, înfriguraţi şi bătuţi cu 5-1, şi tot am făcut-o.

Fără tobă ne-am pornit un pic mai greu, dar am improvizat. Probabil că jucătorii, în special cei noi, au fost mai uimiţi de final decât am fost noi suporterii de proporţiile scorului. Se aşteptau la mui şi puli. D-asta le-am dat nişte zoom, ca să le vedeţi mai bine jena şi, poate, să vă convingeţi că le pasă. Ştiu, pe teren au părut ca adunaţi din stradă cu zece minute înaintea meciului. Dar le pasă, şi asta e bine. Suntem „stegari”, nu plecăm capul.

P.S. la final, după ce fanii locali ne-au huiduit, i-am ofticat şi mai tare. Astea cu „muie Ungaria”, Ţinutul Secuiesc – pământ românesc!” şi alte scandări de genul sunt inutile. Trebuie să ştii exact unde să-i loveşti: „Cel mai bun gulaş este la Braşov, hei! Este la Braşov, hei! Este la Braşov!”. 

#SteaguNuMoare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s