Emoţie de septembrie

Am fost acolo pe teren şi am văzut.  Am văzut sprintul de a prinde un loc  în faţa tribunei. Am văzut  mânuţele frământându-se în aşteptarea coregrafiei. Am văzut privirile cu care se încurajau unii pe alţii ca înaintea unui mare meci. Am văzut sclipirea aceea din ochii lor, sclipire care nu era doar reflexia nocturnei , ci venea din interior, din dreptul emblemei de pe piept. Am văzut portarul lor, cu mâna dreaptă imobilizată, bătând aerul în ritmul tobei doar cu stânga.  L-am văzut pe numărul 2 de la grupa mică cocoţat pe umerii lui Căucă, simţindu-se, acolo sus, cel mai important om de pe stadion. I–am văzut privind mândrii către tribună, acolo unde, printre oameni, se afla mama, tata, prietenii sau un frate mai mare. I-am văzut sorbindu-i din ochi pe seniori, dorind să-i atingă, să bată cuba cu ei. Victoria era şi a lor, a celor mici.

capture-20160910-001224-crop-cropNoi, oamenii mari, prinşi între atâtea orgolii, ambiţii deşarte, lupte pentru o putere iluzorie, ar trebui să ne aplecăm mai des ca să privim aceste chipuri senine şi luminoase. Steagu’ nu moare! El trăieşte prin zâmbetul acestor copii cu tricouri galben-negre şi prin fiecare dintre noi dacă vom reuşi să redevenim copii, măcar pentru o clipă.

Video aici.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. orazio spune:

    Frumos…si ce este mai important e sa revina suporterii la stadion!Forza STEAGU!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s