Peţitorii

Referitor la situaţia de la FC Braşov, eu nu înţeleg căteva lucruri. De ce ar veni un „grup de investitori italieni” taman la Braşov ca să acopere nişte găuri uriaşe lăsate de Neculaie ? Dacă tot îi interesa zona asta, nu găseau în toată Europa de est un club mai atractiv şi mai ieftin ? Preluarea unui club cu datorii uriaşe, aflat în pragul falimentului şi gestionarea lui către ieşirea din insolvenţă, reprezintă un proces de lungă durată, ale cărui rezultate se vor vedea abia peste câţiva ani. Aţi văzut voi italieni în România care să deruleze proiecte pe termen lung, fără a avea un beneficiu imediat ? În fotbal, cel puţin, există precedentele neplăcute de la Poli Timişoara sau Ceahlăul. La Poli, Zambon le-a dat o ţeapă, după care oamenii s-au chinuit ani de zile să recupereze palmaresul de la macaronar. Aici, la Braşov, brusca şi enigmatica intenţie de a investi nu pare a fi unul din acele proiecte sănătoase, de tipul colaborării între două cluburi, sau dezvoltarea unei şcoli de fotbal. În plus, precipitarea cu care au apărut, exact în momentul critic , pozând în salvatori, trezeşte alte semne de întrebare.  Tare mi-e frică să nu fie doar o cacialma, iar în spatele ei să fie nişte şmecheri de pe la noi, dornici să pună mâna pe club cu speranţa unor articii ulterioare prin care să scape de datorii. Sau poate fi doar o diversiune menită  să se câştige timp pentru tabăra lui Neculaie sau pentru altcineva. Dacă pleacă un mafiot şi vine altul, n-am făcut nimic. Aşa s-a întâmplat la Craiova, cu Universitatea, o altă echipă de tradiţie. Au poştit-o, rând pe rând, ospătarul  Constantin Păunescu, miliţianul Dinel Staicu, securistul Neţoiu, pentru a sucomba sub interlopul Mititelu.

Steagul Roşu e genul acela de femeie distinsă, trecută puţin de prima tinereţe, dar încă foarte frumoasă. Chiar dacă acum poartă haine mai sărăcăciase, radiază nobleţe şi impune respect. Cu ea nu te joci. Ori ai gânduri bune şi o iei de nevastă, ori nu te atingi de ea.

Cu toţii ne dorim ca ieşire din această criză să se producă mai repede, iar Steagu’, împreună cu suporterii, să-şi ducă povestea mai departe spre 90, 100, etc.  Dar până să avem măcar câteva certitudini, e bine să fim un pic rezervaţi.  Singurul lucru cert este că ultimile cheltuieli de la club, legate de deplasarea la meciul amical, au fost suportate tot de Vasile Dochiţa, cel care, cu tot entuziasmul  său dezinteresat, nu mai poate de unul singur.  Şi că, înainte cu o săptămână de reluarea campionatului, avem o echipă subţire şi bulversată.

Dar noi credem în continuare că #steagunumoare.

 

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. orazio spune:

    Foarte buna analiza a ceea ce inseamna prelungirea starii de agonie a STEAGULUI…nu stiu unde e Neculaie…dar stim bine ca pe la Codlea are relatii deci poate „bunga bunga”.
    Gandesc la fel,singurul care merita sa fie implicat in reconstructia echipei noastre de suflet e DOCHITA in momentul actual…
    Ceea ce este cert ..ne indreptam spre disparitie cu „ajutorul multor specialisti”…insa ei nu stiu un lucru:

    CEEA CE ESTE IN SUFLETUL NOSTRU NU POATE NIMENI SA NI-L IA….ISTORIA NOASTRA chiar daca nu BOGATA in TROFEE va DAINUI pentru ca exista oameni ca NOI care vom duce TRADITIA MAI DEPARTE !!!

    „Si la bine si la rau bis
    STEAGU este clubul meu bis”

  2. sasu67 spune:

    Adi, e de înțeles preocuparea ta și a noastră pentru viitorul acestei echipe mult îndrăgite, dar dacă nu se găsește altă soluție, poate ar trebui încercată și varianta asta cu italienii…..după toate acele scandaluri, în urma cărora mulți patroni de echipă au ajuns la pușcărie, în ziua de azi e greu sa găsești oameni pentru care investiția în fotbal să fie o atracție…dacă privim în liga I, majoritatea echipelor sunt finanțate de autoritățile locale (primărie, consiliul județean)….dar toate aceste investiții se află în colimatorul Curții de conturi și al DNA….Și finanțând echipe de la bugetul local, nu răzbești mai mult, decât asigurarea supraviețuirii de moment….până la marea performanță e cale lungă…..Din păcate, au dispărut și vor mai dispărea echipe de fotbal de România…….dar nu-i totuna că ele se numesc Unirea Urziceni, Victoria Brănești, Săgeata Năvodari, Forex, Corona sau………….. Steagul Roșu Brașov, FC Argeș, Jiul Petroșani, Farul Constanța, Oțelul Galați, FC Bihor, Progresul București etc.
    Sperăm din tot sufletul să se găsească până la urmă o soluție de a ieși din acestă criză.
    Vorba ta, Adi, #steagunumoare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s