Trăim pentru a mai juca un tur

De la goluri din foarfecă şi aspiraţii europene şi „aici nu bate nimeni” la meciuri de Cupa României Runda a 5-a trăite cu emoţii până în ultimul minut e cam abruptă căderea. Degust oricând un meci de genul „care pe care” (la fel am savurat şi confruntarea de Miercuri seară), dar la un moment dat era jenant să văd jucătorii Steagului bubuind la disperare mingile din jumătate noastră ca să mai scape de presiunea gazdelor. Just, o astfel de degajare disperată era să rezulte în marcarea unui gol din foarfecă de la mijlocul terenului. Dacă şutul era mai puternic. Şi dacă portarul advers pleca la cină mai devreme. Oricum, frumoasă postura „stegarului” care a creat momentul.

Revenind! CS Păuleşti, o echipă de Liga a IV-a, a câştigat 9 runde de Cupă ca să ajungă să joace împotriva noastră. Pentru ei a fost meciul anului (dovada mai jos), pentru noi posibilitatea celei mai mari umilinţe din istoria clubului. Şi, vai-vai-vai, nu a lipsit prea mult s-o vedem live.

CS Paulesti - FC Brasov Cupa Romaniei 2015
Când Steagu’ vine în oraş (sau sat, sau comună) e categoric zi de sărbătoare! „Tunarii” din Păuleşti şi-au dat cu lac ghetele de fotbal, şi-au pus hainele de duminică şi au sperat miracolul Cupei să continue.

Pe afiş scrie „Stadion Păuleşti”. E o prostie. Stadionul are un nume mult mai frumos: „Parcul cu Castani”. Aşa scrie în programul de meci, aşa-l dăm şi noi la tipar. La penuria de nume interesante pentru arenele sportive de la noi, un astfel de botez vine ca o briză răcoroasă într-o seară fierbinte de iulie.

Castanii înconjoară stadionul compus dintr-o mică clădire aflată în spatele porţii, care adăposteşte vestiarele şi câteva birouri, şi o tribună cu gradene din lemn cu un acoperiş relativ nou din metal, sub care părea că s-a adunat întreagă comună pentru meciul anului. Evident, de jur împrejurul terenului, atârnată peste gard sau privind printre romburile acestuia, restul comunei dornică să asiste la un rezultat istoric al „băieţilor”. Chindia, echipa eliminată în turul anterior, era cea mai sonoră „victimă”, iar FC Braşov parcă avea o muzicalitate şi mai aparte. Feeee Ceee Braaa-şooov!

Vuvuzelele au fost nelipsite din Parcul cu Castani. Septuagenarii şi octogenarii responsabili cu gălăgia activându-le a ne acoperi îndemnurile menite să compenseze deficenţele tehnico-tactice ale echipei noastre.

O fâşie de plastic delimita sectorul oaspeţilor de restul tribunei, dar era cam inutilă. După deschiderea rapidă de scor a Steagului mi-am zis că inutile au fost şi grijile legate de calificarea în turul următor, chiar dacă jocul nostru nu părea să fie prea departe de coordonarea şi consistenţa a unşpe băieţi strânşi într-o zi frumoasă de Duminică sus pe terenul din Ştrand. S-a făcut totuşi 2-0, după un penalty clar, dar apoi voleul de la 16-18 metri sub transversală al unui „tunar” (au un tun pe stemă, aşa că tunari) ne-a dat de înţeles că aici e un meci şi nu un antrenament.

S-a făcut rapid 3-1 după pauză. Ianc, marcatorul golului doi, a reuşit cumva să intre cu mingea în careul advers şi a şutat din unghi, de pe la vreo şapte-opt metri sus la vinclul colţului scurt. Am văzut plasa scuturându-se perfect. Un penalty clar neacordat pentru noi şi o paradă frumoasă a portarului gazdă la un cap din şase metri (Poverlovici, oare?) ne-a împiedicat să mai punem nişte valoare pe tabela electronică. Apropierea gazdelor a fost refuzată de căpitanul Mutu, care a avut un reflex fantastic în situaţie de 1-contra-1 pentru a împiedica şutul la firul ierbii.

Simetrie. La 1-3 pe tabelă, căpitanul nostru cu numărul 13 priveşte o nouă încercare ofensivă a colegilor săi de a duce meciul dincolo de orice îndoială.
Simetrie. La 1-3 pe tabelă, căpitanul nostru cu numărul 13 priveşte o nouă încercare ofensivă a colegilor săi de a duce meciul dincolo de orice îndoială.

Gazdele au redus în cele din urmă diferenţa când mai erau aproximativ cinşpe minute din meci şi au lansat apoi ofensiva generală. O lovitură liberă care a şuierat pe lângă stâlpul drept al porţii lui Mutu ne-a îngheţat inimile. „Pă-u-leşti! Pă-u-leşti!”, strigătul de luptă preferat al fanilor gazdă, purta fiecare pasă, tackling şi şut al „tunarilor”, dar Mutu s-a ridicat din nou deasupra tuturor celor lumeşti şi a reţinut lovitura libera destinată vinclului şi, evident, prelungirlor.

S-a terminat cu un 3-2 plin de transpiraţie, care nu ne dă speranţe pentru un joc mai lucid, mai coerent, ci doar senzaţia că am supravieţuit ca să mai jucăm încă un tur.

P.S. jucătorii nu trebuie constestaţi sau, mai rău!, înjuraţi. Cred că şi ei sunt conştienţi de limitele lor şi măcar transpiraţia aia e o dovadă că încearcă să şi le depăşească. Dacă suntem suporteri, să facem şi treaba aia esenţială suporterului – să îi susţinem. Hai Steagu’ !

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. orazio spune:

    Chiar asa am ajuns?sa avem jucatori care nu inteleg ca dac-au fost alesi sa imbrace tricoul galben negru trebuie meci de meci sa se autodepaseasca?
    Scriam dupa meciul de la Baia Mare ca asa am inceput si in 1983,foarte greu..insa acum sunt sigur ca doar venirea lui nea Adi SZABO este parcursul firesc al unei reconstructii pornite de la 0…avem totusi un lot din care au ramas doar Buga si Mutu,sa zicem si Moraru INSA RESTUL AU NEVOIE DE ACOMODARE,SA SE OMOGENIZEZE…NU TREBUIE PUSA PRESIUNE MAI ALES DIN PARTEA NOASTRA,A SUPORTERILOR(Ptr Cosmin BODEA…sa stii ca nu a fost uitat autogolul tau de la Craiova si poate de asta nu au avut suporterii rabdare cu tine!!!)

    Asa sa victorie la Resita sambata!FORZA STEAGU!

    PS.V-am trimis un mail cu niste poze..le ati primit?Merci.

  2. Orazio, multumesc pentru fotografii, le-am primit. Multumesc si lui Razvan pentru ajutor.

    In legatura cu meciurile astea de Cupa, poate am putina dreptate, poate deloc. Imi amintesc de un „Miner” prin anii 80 (Certej, Suncuius, nu mai stiu) cand credeam ca le umplem vagonetii cu goluri dar de abia am trecut de ei; sau de Metalul Bucuresti, un adevarat ‘nas” al stegarilor prin anii 70 -80, cand ne batea de cate ori ne prindea, desi ei erau beisti convinsi, iar noi ne jucam in cupa UEFA. Cupa e o competitie in care cei mici, mici, fac tot ce pot si nu pot ca sa scrie ceva in istoria clubului lor. Si noi am avut acea victorie cu Craiova Maxima pe vremea cand ne taram prin B.
    Nu e fara legatura; cred ca in 84 sau 85 am asistat la un meci de Cupa intre echipa de Promotie a satului in care lucram atunci (Olimpia Nenciulesti), in care echipa jucau si elevi de-ai mei (cel mult clasa a opta atunci) impotriva unei echipe de divizia C (am uitat care). Copilasii mei au reusit sa intoarca un 0-1 si sa se califice la penaltiuri, iar ceistii au plecat de pe pasunea sateasca cu capul in jos, in rasetele Nenciulestenilor (era intr-o duminica de iunie, imediat dupa serbarea de sfarsit de an, la care unii dintre copii luasera premii). Cupa ofera astfel de surprize.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s