Locul 7 all-time

emblema fc brasov
emblema fc brasov

Liga i a pornit la drum aproape neobservată, din moment ce Steguleţul nostru se pregăteşte intens pentru meciurile ligii secunde. Sperăm într-o revenire rapidă a stegarilor pe prima scenă, acolo unde tradiţia şi statistica îi impune.

Ziaristul Răzvan Toma este unul din cei mai buni statisticieni ai fotbalului românesc. În intersezon a publicat pe blogul său clasamentul all-time al echipelor participante la prima divizie fotbalistică a României. Contorizarea rezultatelor începe cu anul 1932, atunci când s-a trecut la sistemul divizionar (fiecare cu fiecare), renunţându-se la criteriul eliminatoriu. Sistemul de punctaj este cel clasic, două puncte la victorie, unul la egal.

Deşi nu a căştigat nici un trofeu intern, FC Braşov ocupă locul 7 în acest clasament. O poziţie extraordinară, care ne arată că Steagu a fost mereu acolo sus, la bătaie, protagonistă în prim-planul întrecerii. Un loc doi, de două ori locul trei, plus cinci semifinale de cupă, sunt vârfurile atinse de stegari în competiţiile interne. Chiar dacă nu s-a lipit de trofee, Steagu a avut, vorba lui Radu Cosaşu, „o condiţie aparte în fotbalul românesc”. A fost, ani la rând, o echipă respectată, admirată, iubită.

Cum era de aşteptat, pe primele două poziţii ale acestui clasament peste timp se află Steaua şi Dinamo, două echipe care au fost impuse arbitrar în prima ligă, şi care n-au avut voie să retrogradeze niciodată. Rezultă, prin eliminare, că Steagul Roşu s-ar afla între primele cinci echipe din Romănia, luînd în calcul doar echipele cu un parcurs istoric natural, cu suişuri şi coborâşuri. În faţa stegarilor se mai află, în ordine, Rapid Bucureşti, Universitatea Craiova, U Cluj, FC Argeş, Top 10 fiind completat de Petrolul Ploieşti, FCM Bacău şi Farul Constanţa.

De la prima promovare, în 1957, stegarii au adunat, cu diverse sincope, 46 de sezoane în prima ligă, jucănd 1431 de meciuri. Este o cifră impresionantă, care transpusă în plan sentimental, a însemnat tot atâtea poveşti, emoţii, bucurii sau tristeţi. De la victoria din meciul de debut cu Progresul din ’57 şi până la acest ultim 2-0 cu Viitorul C-ţa, Steagu’ ne-a dăruit 533 de succese. Printre ele, scorul record 8-0 cu Minerul Lupeni, sau acel memorabil 3-0 din Ghencea. Completăm cu 313 egaluri şi 585 de înfrângeri ( despre unele nu vrem să ne mai amintim niciodată). Rubrica cea mai sensibilă, pentru orice stegar, o reprezintă cele 1765 de goluri marcate. Că au fost trăite pe stadion, în faţa televizorului sau cu urechea lipită de radio, ele au adus bucuria în sufletele braşovenilor. Fiecare suporter, indiferent de generaţie, are un top de suflet al golurilor memorabile trăite alături de Steagu’.

Cele 1379 de puncte adunate în aceste decenii reprezintă suma eforturilor tuturor jucătorilor care au îmbrăcat tricoul galben.negru şi al antrenorilor lor.

Perspective. Pe termen scurt, Petrolul (veche rivalitate), aflată pe locul 8, ne poate depăşi dacă în ediţia actuală a primei ligi realizează mai mult de 17 puncte. Pe termen mediu, dacă vom reveni rapid în prima divizie, vom merge cap la cap cu ploieştenii şi vom putea depăşi FC Argeş, echipă care nu mai contează în fotbalul românesc.

Parcurgând acest clasament, descoperim şi alte echipe braşovene participante în prima ligă de-a lungul timpului. Dinamo Braşov se află pe locul 52 prin participarea la şase ediţii consecutive, între 1951 şi 1956. Cu apariţii efemere se află Corona, locul 94 (o ediţie 2013-2014), Aripile CFR locul 96, (1937-1938), precum şi Braşovia(1932-1934). Aceasta din urmă se află pe penultimul loc, 101, cu doar o victorie în cele 26 de meciuri jucate. În acei ani parcursul fotbalistic al Braşoviei se afla la final, rezultatele mai bune fiind înregistrate înainte de 1930. Lipseşte din clasament legendara Colţea Braşov, campioană naţională, performanţele sale fiind obţinute la sfârşitul anilor 20, când competiţia se juca încă în sistem eliminatoriu.

7 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Citind articolul, m-am gandit ca pana acum, cel putin, Steagu (si noi) poate sa se considere o echipa norocoasa; este una dintre veteranele competiti fotbalistice interne INCA PREZENTA, VIE, ACTIVA. Multi dintre adversarii nostri traditionali au disparut – Progresul, Argesul, Sportul Studentesc, U Craiova cea adevarata etc (lista e prea lunga, din pacate), lasand locul unor meteori de genul Voluntari (?!), Navodari, Otopeni, Bragadiru, sau chiar Corona de trista amintire. Oamenii aia din Pitesti au „picat de fazan”, dupa ce Dobrin i-a obisnuit cu titluri si podiumuri Cei din zona Cotroceni a capitalei au avut si ei sperante, bucurii si tristeti, cu echipa lor.
    Noi inca mai avem sperante. In divizia a doua, dar avem.

  2. Dobrică spune:

    Șapte semifinale, nu cinci. Vaslui și Steaua să trăiască.

  3. Adrian Aliman spune:

    Ia zi, Răzvane. Trei semifinale cu Steaua, una cu Vaslui, una cu Ştiinţa Timişoara în 1958 şi ?

    1. Dobrică spune:

      Cu Steaua au fost 4 – 1962 (ne-au bătut 7-1, parcă), 1980 (când noi eram în B, și ne-au bătut după 120 de minute), 1987 (0-4) şi 2011.

      Cu Ştiinţa Timişoara în 1958, cu Dinamo în 1970 (1-3), şi FC Vaslui în 2012. Şapte😀

  4. Adrian Aliman spune:

    Cu Steaua n-a fost în 80, ci în 1977. Eram în B şi eliminasem Craiova în sferturi. În semifinale ne-a învins Steaua după prelungiri cu 2-1.

    1. sasu67asu67 spune:

      mai exact in 1979🙂

  5. Dupa CE steaua trecuse de Sportul, sau a jucat finala cu ei? Imi amintesc ca am vazut de la mare distanta (cred ca din parcul IOR) nocturna de pe 23’August.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s