Fanionul

Fanionul

A început o nouă ediţie a campionatului românesc de fotbal. Cum şi cu cine, mă rog, treaba lor, noi ăştia, “Stegomanii” (îmi permit să utilizez termenul inventat de mine în copilărie, acum o mie de ani) avem alte preocupări. Citim, scriem, mergem la ştrand sau în vilegiatură, sau, dacă nu avem bani de distracţii pe-afară, ne apucăm să scormonim în lăzile cu amintiri.

IMG_20150625_0002

Eu sunt unul care ţine la “vechituri”. În cele mai neaşteptate unghere ale casei mele mă întâlnesc (soţia mea se “loveşte”) cu obiecte care, pe vremuri, au avut o valoare pentru mine şi nu m-am îndurat să le “reciclez”, chiar dacă nu mai au aspectul iniţial.

Într-o cutie din pod în care speram să găsesc … am uitat ce, nu mai prezintă importanţă, m-am “întâlnit” cu un obiect cumpărat în ultimul an de studenţie. Era vremea când făceam naveta între biblioteci, căutând tot materialul disponibil despre Jules Barbey D’Aurevilly, personajul principal al lucrării mele de diplomă. Pe o strădută care dădea în Lipsani, un magazin de artizanat găsise ideea de a face bani din fanioane ale echipelor de divizia A. Fără parti pris, toate fanioanele aveau exact acelaşi preţ în bani, valoarea fiecăruia fiind data de culorile şi inscripţiile respective. Inutil să mai adaug (dar eu adaug) că prăvălia de pe Lipscani nu avea nici o legătură cu vreunul dintre cluburi, iar fanioanele nu aveau un design oficial.

Nu mai ţin minte cât a costat Fanionul şi nici nu a contat, pentru că nu eram nici atunci pelerin prin cârciumi (oricum, bere nu se prea găsea), dar ştiu precis că l-am dus acasă, în Mihai Viteazu 4, iar apoi m-a însoţit în exil, în Teleorman. L-am atârnat pe perete spre a fi văzut şi respectat de cei ai casei (şi de musafiri). În 1988 am devenit şoferul propriului Oltcit roşu (5-BV-3891, apoi BV-04-SYB), iar fanionul se potrivea perfect cu inmatricularea maşinii, chiar dacă eram arondat pentru cei 15 litri de benzină pe lună la staţia PECO Roşiorii de Vede. Pompistul, stelist ca aproape toţi roşiorenii, găsea aproape de fiecare dată o vorbă bună la adresa mea, a maşinii sau, cel mai rău, a fanionului sau echipei pe care o simboliza, iar eu, obligat de statutul meu de cerşetor la poarta măriei sale, îmi ceream, politicos, iertare, promitându-I că o să scot fanionul. Am tot “uitat”, dar până la urmă l-am scos, după o somaţie mai urâtă decât precedentele. L-am atârnat din nou pe perete, mai decolorat şi mai şifonat după un scurt stagiu prin portbagaj, dar nu l-am abandonat … până când,obligat de zugrav, l-am demontat şi l-am depozitat într-un carton. Iar cartonul în podul casei.

Acum câteva zile am căutat ceva şi am găsit altceva. Fanionul meu zăcea înghesuit între nişte reviste, şifonat şi murder de praf. Armătura din tablă şi şnurul nu mai există, cine ştie cum s-au desprins de matasea galben-neagră, dar simbolul stegar e acelaşi. Mai îmbătrânit, mai plin de riduri … dar există, e viu. L-am supus unei operaţiuni cosmetice, l-am scanat pentru o postare pe facebook (la care am renunţat), apoi am inventat un suport nou şi l-am atârnat iar pe perete.

O poveste banală, a unei cârpe colorate? Să vedem cine îndrăneşte să dea ochii cu mine dacă gândeşte aşa. Nu e povestea unei cârpe, nici a mea, ca deţinator al obiectului, ci e povestea unei echipe.

Fanionul a fost conceput şi cumpărat într-o vreme când echipa noastră revenise în A după câţiva ani de B, aducând un nume nou (mă rog, asta e) şi o concepţie nouă şi (după părerea mea) bună a decidenţilor braşoveni. A stat pe perete, în Oltcit sau în cartonul acela, a îndurat fel de fel de necazuri, dar a rezistat, chiar dacă acum nu mai arată ca la început.

E cazul ca şi Steagu să scrie o poveste asemenătoare cu a Fanionului meu. Să se scuture de toată murdăria de pe el, să se dea la spălat şi la călcat şi să fie, din nou şi mereu, o echipă a braşovenilor. Să îşi inventeze un suport nou şi să se expună vederii noastre (şi a adversarilor) şi să se impună. Hai Steagu!

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. orazio spune:

    Salut Mihai,
    Tin sa te anunt ca nu esti singurul „stegoman” posesor al acestui fanion;eu ca si tine l am gasit in vara asta in pod…l am cumparat cum bine zici de pe lipscani cu 20 lei…multi bani ptr acea perioada…eu il am inca intreg la fel ca si alte 2 fanioane cumparate din acelasi loc…unul cu FC Barcelona si altul cu Atletico Madrid…incerc sa vad cum pot s- atasez pozele pe site sa ti aduci aminte cum arata suportul si cu mare placere voi dezmembra unul sa ti trimit suportul original sic…Steagu e mai presus de toate…daca nu Adi sau Razvan poate ma indruma cumva…a incepul noul sezon..un 1-1 la Baia Mare…sper sa fie de bun augur..forza STEAGU!

    1. Multumesc pentru gandul bun! Nu ai voie sa strici un lucru intreg ca sa repari unul stricat, dar poza o sa-mi fie de mare folos si o sa reconstitui un suport asa cum a fost cel original. Ai dreptate, Steagu Rosu e si va ramane unic, pacat ca nu mai e ca pe vremuri, cand fotbalul era distractie pentru microbisti, iar pentru fotbalisti nu era doar o meserie …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s