Ce zici Simon, te bagi ?

O posibilă predare de ştafetă ? de ce nu ?
ştafeta ? de ce nu ?

Simon este, de fapt, domnul Simon Maurer, antreprenorul de succes al proiectelor Avantgarden. Iar întrebarea i-o adresez franc: „Domnule, n-ai vrea să preiei clubul FC Braşov?” Nu ştiu dacă ai luat vreodată în calcul această posibilitate, dar de ce să nu încerci acum ?

E clar că Neculaie nu mai rezistă mult şi, constrâns de situaţie, va fi nevoit să vândă sau să abandoneze echipa.  Vei spune că, poate, nu e momentul să intri în fotbal, că sunt vremuri tulburi. Hai să fim serioşi, după ce ai vândut sute de apartamente pe timp de criză, repunerea pe picioare a unui club ar fi floare la ureche. Văd că te-ai ataşat de acest oraş, de locuitorii lui, cărora le-ai construit case, iubeşti fotbalul, iar echipa Steagul Roşu nu-ţi este indiferentă. Avantgarden a fost câţiva ani unul din sponsorii principali ai echipei şi, în condiţii normale, colaborarea ar fi continuat şi azi. Acum, când Maurer Imobiliare derulează proiecte, sau urmează să o facă, în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Capitală, publicitatea prin propria echipă de fotbal ar putea costa mai puţin decât alte variante. Şi în relaţia cu suporterii ai un ascendent, după ce în 2012 i-ai ajutat să-şi oficializeze imnul, atunci când cei din club nu s-au implicat deloc.

Să discutăm un pic şi despre bani, dacă asta ar mai conta. Datoriile clubului nu-s chiar aşa de speriat cum par la prima vedere. Partea solicitată de Neculaie, prin firmele sale, e discutabilă şi contestabilă, iar restanţele către foşti antrenori sau jucători se mai pot negocia. Cât priveşte achiziţia propriu zisă a clubului, aici mizez pe abilităţile tale de om de afaceri şi pe faptul că îl cunoşti foarte bine pe Neculaie cu care poţi da la pace, reciproc avantajos. Iar dacă echipa retrogradează în vară, discuţiile s-ar simplifica vizibil.

Ar urma doi-trei ani de investiţii, până când echipa s-ar stabiliza în prima ligă, iar braşovenii ar redescoperi drumul spre stadion. După care s-ar putea să nu mai aduci bani de-acasă, clubul dezvoltându-se prin propriile resurse.

100_9302

Şi să mai ştii că în tot acest demers nu vei fi singur, braşovenii îţi vor fi alături..

Hai Simon, gândeşte-te bine ! Nu-i aşa că FC Braşov este o provocare ce începe să te ispitească ?

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s