Daţi-le banii!

„Noi suntem niște angajați, nu niște sclavi ai fotbalului românesc”. Marian Constantinescu are dreptate. El şi colegii săi nu ar trebui să stea la mila patronului şi a şmecheraşului de colţ de bloc Zotta. Zotta, dorind să confirme epitetul cu care tocmai l-am uns a replicat: „Eu n-aș vorbi despre bani după șase înfrângeri la rând”. Cumva, Zotta crede că jucătorii sunt nişte curve de pe centură care nu văd nici un leu pentru că n-au produs nimic. „Nu cred că l-a făcut nimeni sclav pe Marian Constantinescu”, mai spune preşedintele FC Braşov. Într-adevăr, nu l-a făcut nimeni sclav pe Constantinescu folosind cuvintele „bă, tu şi restu’ sunteţi nişte sclavi”. Atitudinea conducerii clubului ţipă însă asta: „bă, tu şi restu’ sunteţi nişte sclavi şi ne pişăm pe voi!”.

În primul rând hai să stabilim ceva. Oricât de mult ne place nouă, celor din tribune, să vorbim despre fotbal jucat cu pasiune, dragoste pentru culori şi respect pentru tradiţie, jucătorii de fotbal sunt, în esenţă, angajaţii cluburilor pentru care evoluează. Că de aia se cheamă că-i fotbal profesionist, fiindcă nişte oameni sunt plătiţi ca să le stea mintea, trupul şi sufletul doar la fotbal. Eu sunt editor video profesionist pentru că cineva mă plăteşte să fac ce ştiu eu să fac. Tu eşti programator profesionist pentru că cineva te plăteşte să… faci chestiile pe care le face un programator. Şi aici vine problema. Imaginează-ţi că tu la serviciu eşti neplătit de vreo şase luni. Cu cât spor şi tragere de inimă ţi-ai mai îndeplini sarcinile? Vă pot spune din experienţă proprie că toată implicarea în activitatea de la locul de muncă ar tinde rapid spre zero. Şi la mine se întâmplase să-mi întârzie salariul doar o săptămână şi jumătate. A nu se înţelege că n-am mai mers la serviciu şi că mi-am băgat picioarele în tot. Atât doar că-mi făceam treaba cu mult mai puţin entuziasm şi nu mai eram la fel de concentrat. Iar confortul psihic e o chestie a naibii de importantă!

E adevărat că au fost meciuri în care jucătorii s-au limitat doar să bifeze prezenţa pe teren, dar au fost şi jocuri în care deşi au jucat foarte bine, n-au fost suficient de lucizi în clipele importante (mă gândesc aici în special la meciul cu Viitorul, sau au avut pur şi simplu ghinion (Craiova). Şi aşa se ajunge la acel „cerc vicios”, tocit şi răstocit. Adică, ei se fac că-i plătesc, ei se fac că joacă. Deşi, uneori chiar joacă şi o mai fac şi bine, dar lipsa confortului ăla psihic îi face s-o dea în bară. Sau pe lângă, sau peste, sau direct în portar.

Fotbalul ăsta românesc plin de creditori ascunşi sub denumirea de patroni crede că jucătorii trebuie plătiţi doar când joacă bine şi câştigă. Nu. Banii care se dau doar în cazul unor victorii se numesc prime. Ăialalţi se numesc salariu şi sunt dreptul jucătorilor. Punct. Aici nu e loc de dezbatere. Uneori joacă mai bine, alteori excelent, şi sunt şi zile în care-s penibili. La naiba, cu toţii am avut zile proaste la serviciu în care singurul lucru pe care ni-l doream era să se termine programul mai repede ca să ne putem da reset. Romantismele cu dragoste pentru culori înainte de orice şi alte lucruri asemănătoare sună bine şi fac fotbalul secolului XXI să pară mai puţin cinic. Dar nu înseamnă că fotbaliştii n-au şi ei o viaţă în afara terenului, care, surpriză!, tot cu bani se întreţine. Dragostea pentru culori şi sacrificiul pentru tradiţia şi numele echipei nu funcţionează ca monedă de schimb în afara gazonului verde.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Ramon spune:

    ne-am obișnuit să numim patroni câțiva oameni care au adus bani în fotbal. Mulți sunt acum în închisoare. Mi se pare normal ca pentru activitatea prestată sub contract să primești salariul convenit, numai că la fotbal echipele produc puțin și cheltuie mult. Pentru acoperirea diferenței se apelează la finanțatori, patroni. Cât mai au ăștia și cât sunt dispuși să dea, nu se înreabă nimeni, aici este problema. Știm ce se întîmplă la Rapid, cîndva cea mai iubită echipă din țară, știm ce a fost la Vaslui, Urziceni, Sibiu, etc. De ce nu dă patronul Brașovului banii ? Poate că la performanțele obișnuite nu merită să dea bani. Jucătorul are și el dreptul să se ceară liber, dar cine-l ia ? Cu vreo 5 echipe în insolvență, cîți de la Steagul își vor găsi un salariu și unde ? Așa că soluția nu prea există. Dacă vor retrograda, este ceva la care erau la un pas anul trecut, nimic nemeritat. Iar jucătorul își are drepturile lui, dar nimeni nu-i obligat să-l plătească dacă la meci vin 2000 spectatori la un preț modic al biletelor din care trebuie să plătești arbitrii. Așa că om trăi și vom vedea, o iau de la capăt în liga 2, sau scapă pentru a o lua din nou de la capăt la anul, că din viitoarele 14 lupta va fi și mai dură. In ziua de azi, prea multe alternative nu sunt, nici ca ingineri sau economiști, intreprinzători sau altceva. Joacă sau nu, asta-i alegerea jucătorului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s