„Stegarii” cu cai putere | „Piou-Piou”

on

Cum uzina a avut tot timpul de-a face cu motoare, fie ele de locomotivă şi, mai târziu, de camion, era şi normal ca vitezomanii să găsească între halele acesteia un loc perfect pentru dezvoltarea motorsporturilor. Şi fie că adrenalina s-a purtat pe două sau patru roţi, gloria a fost obţinută cu aceeaşi graţie şi autoritate. Pe orice foaie de concurs apărea în tabelul cu echipe numele „Steagul Roşu”, era clar că la final pe podium va urca o siglă SR.

brand
„Faceţi loc, faceţi loc, Steagu’ e pe primu’ loc!”

Primul episod al acestei serii îl are ca protagonist pe motociclistul Ovidiu Puiu, care şi-a petrecut întreaga carieră la Steagu’, „alergând” pe circuite şi practicând chestiuni inginereşti între curse.

Naşterea lui „Piou-Piou”

Motocicletele de care dispuneau nu erau însă de prim-plan. Erau un fel de ceea ce unii numesc astăzi carry-over. Preluate de la echipele militare bucureştene, care trecuseră la materiale de ultimă generaţie. De aceea, ani buni, lui Ovidiu îi va veni foarte greu să se impună în faţa acestora. Dar o va face în câteva rânduri, atrăgând atenţia asupra sa. Însă în momentul în care care va dispune de material competitiv, se va plasa în faţa tuturor, reuşind cucerirea a nu mai puţin de patru titluri de campion naţional la motocross, la clasa regină, de 500 cm3!”

sursa: „Destine de campioni”, de Nicolae Cosmescu şi Cornel Ţiţ (2012)

Eh, ca de obicei. În orice ramură sportivă penetrată de echipele armatei şi miliţiei era greu să te impui. Dacă n-aveau oameni talentaţi, aveau mijloacele necesare de a aduce talentul în curtea lor. Ovidiu Puiu a fost una dintre excepţii, preferând să-şi tureze motorul toată cariera doar pentru Steagul Roşu Braşov. După ce a absolvit AR-ul (Autovehicul Rutiere), s-a angajat la uzină, relansând secţia de motociclism, înfiinţată în 1939.

Ovidiu Puiu 250cmc
Înainte de a se impune la clasa regină, „Piou-Piou” şi-a făcut încălzirea la 250 cm3. În imagine: Ovidiu Puiu ocupă prima treaptă a podiumului, fiind flancat de doi motociclişti aparţinând, evident, cluburilor militare din Capitală. sursa foto: Sportul Braşovean pe spirala timpului, de Alcsandru Dincă şi Dumitru Furnică

În aceeaşi carte „Destine de campioni” scrie că familia Puiu era una dintre familiile importante ale Braşovului şi că membrii acesteia au avut multe de tras cu regimul comunist instalat în România în 1947. Ovidiu Puiu în special. Mai întâi, deşi a fost selectat în lotul României pentru Jocurile Olimpice din 1952, acesta, din cauza unei chichiţe birocratice, nu ajunge în Finlanda (aşa zice în carte, dar cred că este vorba de Norvegia, acolo s-au ţinut J.O. de iarnă în acel an şi înainte de asta se menţionează că Ovidiu Puiu devenise un foarte bun schior).

Peste ceva ani (a doua jumătate a anilor 1960), când se impusese ca unul dintre cei mai buni (cel mai bun e prea mult?) motociclişti din România, este invitat de campionul mondial la motocross Hugh Anderson la o serie de 12 întreceri în Australia şi Noua Zeelandă. Când eşti singurul din ţara ta care primeşte o astfel de invitaţie, nu cred că mai sunt necesare alte cuvinte. Dar, cum s-a întâmplat şi în 1952, federaţia de specialitate din România îi pune beţe-n roate şi toată afacerea cade. Dacă ar fi să presupun că Ovidiu Puiu nu a văzut Marea Barieră de Corali din cauza faptului că nu „alerga” pentru o echipă departamentală probabil că mulţi ar spune că sufăr de mania persecuţiei. Dar când în următoarele luni ale anului 1968 se produce desfiinţarea secţiei de motociclism a Uzinelor „Steagul Roşu” Braşov zic că-i semn că toate-s legate între ele.

Rămas fără echipă de club, mişcarea normală ar fi fost să se reorienteze spre alte culori, cu siguranţă era râvnit şi ar fi fost primit cu braţele deschise oriunde. Dar „normal” nu era un cuvânt care să facă parte din vocabularul său. Concurează în continuare doar pentru Naţionala României de motocross, iar în urma unui concurs internaţional desfăşurat în primăvara anului 1969 în Belgia şi Franţa ia decizia de a rămâne peste hotare. Ultima cursă la care a luat parte a fost cea din data de 1 mai 1969, de la Pernes-les-Fontaines.

42 de ani mai târziu…

În Braşov, competiţiile de motocross se desfăşurau în Valea Răcădăului, locul unde astăzi stă ridicat liniştitul cartier Răcădău. Cu siguranţă braşovenii mai în vârstă şi pasionaţii de motoare au amintiri legate de acele curse.

100_7657x
„13 septembrie 1964 – Cu motoarele turate, concurenţii aşteaptă semnalul „start” de a se avânta în cursa pentru supremaţia în etapa de la Braşov – Valea Răcădăului (Valea Cetăţii) a Campionatului Naţional de motocros” (Sportul Braşovean pe spirala timpului). Ghiciţi cine a câştigat?

În prezent, înţeleg din sursele descoperite pe internet că Ovidiu Puiu locuieşte în Franţa, fiind chiar franţuz cu acte în regulă, având acum numele Laurent Piou. Ah, de unde „Piou-Piou”? De la străinezii ăştia, care aveau probleme să spună Puiu.

Data aviatoare veţi face cunoştinţă cu un alt vitezoman „stegar” şi legendar pilot de raliuri, Aurel Puiu, fratele mai mare al lui „Piou-Piou”. Aceste articole fac parte dintr-o serie menită să pună reflectorul şi pe alte sporturi care au dat greutate numelui „Steagul Roşu Braşov”. Ştiu că cei mai mulţi care ajung pe blogul acesta vin pentru fotbal, dar pariez că sunt şi pasionaţi de maşini printre voi care vor găsi aceste articole interesante. Mai ales că sunt şi despre „stegari”. 

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. tuteasca spune:

    Eu fac parte din acel „grup” de „brasoveni in varsta si pasionati de motoare”. Imi aduc aminte cu mare drag de cursele de motocros de pe Racadau, la care nu lipseam inca de la venerabila varsta de doi-trei ani. Ce fain era cand mergeam cu taticu in Racadau, pe langa fosta „Temelia”, vedeam niste piste in forma de 8, unde se invata manevrarea motocicletelor (cand m-am facut mai mare am facut acolo ture cu bicicleta-mi Pegas). In zilele de curse, cam de doua ori pe an, in Racadau era o mare de oameni, mii de brasoveni iubeau „motorsportuL’ si se inghesuiau acolo. Mici, bere ,,, si motoare, al carui vuiet era amplificat de vale. Imi suna si acum in urechi acea simfonie, normal ca acum mi se pare, prin prisma amintirilor, mult mai ampla decat, probail, era in realitate.
    Am undeva o poza cu o parcare de motociclete „civile”. Masinariile astea erau atunci destul de ieftine si foarte frecvente pe strazi: Jawa, CZ, IJ, MZ, Nipru, MInsk … sute de vehicule se vad in poza mea.

    Ce vreau sa spun este ca pentru mine numele lui Ovidiu Puiu nu straluceste in amintiri. Poate eram prea mic. Dar retin numele unui Traian Moasa, stegar de-al nostru, si chiar al acelui Stefan Chitu, cred ca era de la Torpedo Zarnesti, precursorii lui Ernest Mulner.
    Razvan, eu sunt sigur ca sectia de motocros de la Steagu a functionat si in anii ’70. S-o fi desfiintat, cum zici tu, in 68, dar cu siguranta pe vremea cand eram eu la Mesota exista, poate a fost re-infiintata. Argument: printre alergatori, la juniori se numara Jean Pescaru, fiul alergatorului de raliuri Constantin Pescaru (coechipierul lui Aurel Puiu, nume mentionat in articol) si colegul meu de clasa (la nr. 5 din 64 pana in 72 si la Mesota pana in 76. Jeannot calarea o Mobra modificata de ei in uzina, si nu era singurul din gasca aia de stegari centauri.

    Dupa multi ani, poate prin 99, am fost din nou la o cursa de motocros. De data asta, pentru ca pe versantul sudic al Tampei se plimbau deja ursii tomberonisti ai cartierului de blocuri, motocrosul s-a desfasurat undeva la Dambul Morii. Habar n-am cine erau alergatorii, dar, sincer, nici nu a mai avut farmecul de alta data.

    1. Vă mulţumesc pt intervenţie, valoroasă ca de obicei!

      Aşa zice în cartea citată, că prin acea perioadă a fost închisă secţia moto a clubului. Vă cred că a fost re-înfiinţată.

      Pescarii la putere în sportul braşovean😀 ! O să fie cu multe titluri şi cai putere articolul despre echipa de raliu Steagul Roşu.

      Îmi pare rău că n-am mai mult fotografii din perioada aceea, dar e ok că măcar mai află unul-altul despre ei.

  2. tuteasca spune:

    Poze ar trebui cautate in colectia revistelor „Sport si tehnica” (imi aduc aminte ca le placea motorsportul) si Autoturism.
    Razvan, nu stiu exact ce mai face colegul meu Jeannot, la un moment dat am auzit ca ar lucra la pompieri, la Sfantu Gheorghe. Sigur sunt insa ca in casa lui de la Brasov locuieste cineva, si acela ar putea fi fratele lui mai mare, Lucian Pescaru. Casa se afla pe strada 13 Decembrie, la intersectia cu Bihorului (acolo nu se cheama asa, dar se termina la Mesota, nu poti s-o incurci), langa Pompele funebre faimoase in toata tara prin reclama aia (Vrei nu vrei, tot la noi ajungi), inainte de Casa Sperantei. Cu siguranta oamenii aia, daca sunt descendentii lui Constantin Pescaru, au poze cu tatal sau bunicul lor, poate si mai mult, cronici din presa sau cine mai stie. Poate chiar licenta de pilot de raliuri. Imi amintesc ca in anii 60-70, Pescaru, Puiu si Graeff, care nu stiu de ce club apartineau, au fost printre marii campioni la raliuri.
    (Horst Graeff, locuia in blocul de pe Karl Marx (nu stiu cum ii zice acum) in dreptul Scolii mele 5, vis-a-vis de corpul universitatii, acum acolo e un magazin de corpuri de iluminat. Fiul lui , Gunther, acontinuat traditia, cred ca mai alearga si acum in competitii).

  3. Laurent Pioud spune:

    Mici precizàri din partea lui Ovidiu Puiu:
    In august 1959, dupà absolvirea facultàtii de Mecanicà (Automobile si Tractoare) a Institutului
    Politehnic Bv. am ajuns la S:R. fiind angajat de càtre Directorul comercial al uzinei Traian Bobeanu.
    El mi-a acordat tot sprijinul, începând cu infiintarea oficialà a Sectiei Moto la 13 noiembrie ’59.
    …….Dupà zece ani de activitate în toamna anului 68, Traian Bobeanu, sprijinul pasionat al sectiei , a fost”dat afarà” de càtre noul Director General al uzinei.( Numit prin tov.geniul Carpatilor..)
    Eu am primit somatia de a pàràsi, cu atelierul ns., incinta uzinei…Am rezistat în timpul iernii (68-69) ascunzându-ne de urmàrirea dumnealui si a paznicilor…Zece ani de eforturi si succese s-au terminat cu deziluzie… Eu personal am decis sà nu mà mai întorc din deplasarea primului Turneu de crossuri ale anului 1969. (Belgia si Franta) Sectia de Moto a continuat totusi cu eforturi deosebite de „supravietuire” Paul Mülner si Otto Stephani apoi Traian Moasa, Peter Lukacs au
    rezistat în anii care au urmat.
    O.Puiu s’a stabilit dupà ultima sa cursà din sudul Frantei( Pernes Les Fontaines 1 mai 69) în
    Elvetia devenind cetàtean , cu numele adaptat limbii dela Piou-Piou: Ovide-Laurent Pioud..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s