Şi cu Steagu’ în extreme

DSC02165

Victorie cu 4-0 după ce etapa trecută am pierdut 0-3. Doamne, ce fain îi să fii „stegar” ! Da, da, ştiu că n-am învins nu ştiu ce forţă a campionatului, dar faptul că am snopit în bătaie o contracandidată la evitarea retrogradării zic că n-ar trebui să ne lase imuni la acest frumos sentiment numit „entuziasm”.

O nouă seară intimă pe „Silviu Ploeşteanu” (am numărat la începutul meciului vreo 128 de oameni la T2), în care fotbalul victorios, frigul pătrunzător şi cântecele de amor şi-au dat rendez-vous.

Probabil că băieţii noştri vor pierde la Chiajna, etapa viitoare. C’est la vie, mon amis! Ştim cum e să ai într-o etapă impresii de campion şi în următoarea să realizezi că lupta, de fapt, se duce în partea cealaltă a clasamentului. Dar asta-i frumos, nu-i aşa? Să ai o echipă de la care habar n-ai la ce să te aştepţi. Practic, aşteptaţi-vă de la orice. Inclusiv să batem cu 5-0 pe Steaua şi apoi să ne luăm scor de forfait de la Corona.

P.S. Dap, crainicul a dat o nouă reprezentaţie vineri seară. „YMCA” ? Madăfacăr, ţi-am pus pe tavă 3 melodii super potrivite pentru a da play după gol şi tu ne pui „YMCA”? Şi care-i faza cu semnalul sonor de la schimbări şi celelalte anunţuri? Nu mă aştept să-mi spui că iese Popa şi intră Dias, ci că cineva de la raionul mezeluri e chemat la casa centrală. Frate, lasă fanteziile tale muzicale şi pune ceva care reprezintă cu adevărat Braşovul !

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s