„Braşovencele” – Braşovia şi Colţea

Pentru că tot se apropie startul noului sezon, unul istoric dacă e să ţinem cont de faptul că Braşovul va avea în premieră două echipe în prima ligă, zic să facem o retrospectivă pentru a vedea cam ce au însemnat echipele noastre locale pentru elita fotbalului românesc. Astăzi vă prezint frumoasele Braşovia şi Colţea.

Braşovul a fost o prezenţă constantă pe scena fotbalul românesc încă din momentul organizării primelor competiţii interne. Clubul Braşovia (nume luat după vechea cetate care e existat pe Tâmpa pe la 1400) s-a înfiinţat în ajunul Marelui Război, 1914 ca să fiu mai exact, iar până la apariţia Colţei 6 ani mai târziu a dominat fotbalul din zona Braşovului, fiind febleţea microbiştilor acelor vremuri.

Perioada de după primul război mondial aduce pe scena fotbalului local alte patru grupări. Căile Ferate Române erau în plină expansiune, aşa că Regionala CFR Braşov îşi face propria echipă de fotbal – ACFR, în 1920; iar pe lângă marile uzine braşovene mai noi sau mai vechi încep să apară şi cluburile sportive: I.A.R. Braşov (echipa fabricii de avioane) ia fiinţă în 1927, METROM-ul îşi face echipă în 1937, iar cu un mai devreme se „năştea” în partea de sud a oraşului U.A.B. (Uzinele „Astra” Braşov), nimeni alta decât actuala FC Braşov.

BRAŞOVIA – băieţii fără bani de „Sub Strajă”

Cum etnicii maghiari din oraş pasionaţi de fotbal au decis să-şi înfiinţeze propriul club de fotbal cam în acelaşi timp cu asasinarea lui Franz Ferdinand la Sarajevo, Braşovia nu prea a avut activitate oficială în primii săi ani de existenţă. Asta da proastă sincronizare. Imperiul Austro-Ungar (din care Braşovul făcea parte atunci) era mai mult ocupat cu invadarea Serbiei şi reglarea conturilor cu Imperiul Rus, aşa că fotbalul cam venea pe planul doi. Unde mai pui că în august 1916 România trece cu batalioanele Carpaţii şi în termen de vreo două luni Braşovul devine românesc, apoi îşi recapătă statutul imperial, pentru ca mai târziu un pic să fie încorporat definitiv României.

În atari condiţii, e de înţeles de ce abia după Marea Unire, când spiritele au devenit mai mult sau mai puţin calme, Braşovia a început să se facă remarcată. Şi când zic „remarcată”, mă refer că a câştigat de 3 ori la rând campionatul regional (1923, 1924, 1925), fapt ce i-a permis să joace în Turneul Final al Campionatului Naţional.

Turneul Final al Campionatului Naţional din 1922 până în 1932, în România sistemul de desfăşurare al campionatului avea ceva din sistemul nord-american, numai că echipele nu erau împărţite pe Conferinţe ci pe Regiuni. Astfel, existau Regiunile Nord, Vest, Est, Sud şi Centru (campionatele regionale, la început erau pe diferite oraşe), unde se juca fiecare cu fiecare, cel mai bun urmând a lua parte la Turneul Final, cu meciuri în sistem eliminatoriu.

Braşovia pierde în 1922 şansa participării la Turneul Final în dauna Societăţii Sportive Sibiu, asta pentru ca în următorii 3 ani să nu lipsească de pe panoul-principal. Pe 29 iulie 1923, Braşovia întâlneşte pe teren propriu echipa Venus, campioana ediţiei precedente, iar braşovenii reuşesc să revină de la 0-1 la pauză, obţinând remiza care le aduce şansa rejucării locului în semifinală pe terenul „Negrilor din Splai”. Din păcate aceştia nu reuşesc să strângă fondurile necesare deplasării la Bucureşti, iar Venus se califică mai departe cu victorie 3-0 la masa verde. O să vedem că Braşovia n-a fost niciodată o echipă bogată, deşi era adorata microbiştilor de sub Tâmpa. Vreţi exemplu? Păi, dacă nu au avut bani de tren până la Bucureşti, ar fi fost un miracol să găsească în sezonul următor resursele financiare pentru a merge la Cernăuţi, unde sorţii îi trimiseseră să joace împotriva echipei Jahn. Din nou meci pierdut la masa verde pentru clubul care-şi investise aproape toţi banii pentru a construi în parteneriat cu Primăria Stadionul „Sub Strajă”.

Stadion_Brasovia_[AE-G-8a]
Stadion „Sub Strajă”. S-a numit asfel pentru că este la poalele dealului Straja, pe care se află Cetatea. Le tot spun cunoscuţilor şi prietenilor ori de câte ori suntem prin parc. „Iarba asta e din anii ’20. Cişmeaua aia e pe locul porţii dinspre Primărie”. Cică n-are cum. Ei bine, minunaţi-vă! Trenul interurban ridică aburi în stânga fotografiei şi iarba creşte liniştită în aşteptarea unui nou meci. Hai Braşovia! sursa: arh. Gruia Hilohi

Chiar şi aşa, Braşovia are parte de un ultim dans. În 1925, pe 19 iulie (adică azi), bate „Sub Strajă” vice-campioana ediţiei trecute, Clubul Atletic Oradea, cu 2-1 şi merge în semifinalele Turneului Final. Toate visele cu care s-a pornit la drum în acei ani tulburi de război şi-au găsit acum împlinirea, iar Braşovia era între cele mai bune 4 echipe de fotbal din România anului 1925. Pentru a onora prezenţa în „careul de aşi” se fac eforturi de strângere a banilor necesari deplasării la Timişoara, unde Braşovia urma să înfrunte campioana ultimelor 3 ediţii, Chinezul. Pe Bega, la 26 iulie, în faţa a 6 mii de spectatori, Braşovia este îngenuncheată cu 3-0, iar Chinezul mărşăluia spre al 4-lea său titlu consecutiv.

Pentru Braşovia, victoria contra CAO a fost ultimul mare succes în elită al acestei echipe. Pentru următorii 4 ani va trebui să recunoască supremaţia Colţei. Abia în 1930, odată cu începerea declinului echipei militare, clubul de sub Strajă va juca din nou în cadrul Turneului Final. Dar dacă v-aţi gândit că în aceşti ani Braşovia şi-a rezolvat problemele financiare o să fiţi surprinşi. Ajung la Sibiu fiii oraşului şi fac un 0-0 pe terenul Societăţii de Gimnastică, dar nu îşi mai permit încă o noapte de cazare pentru rejucarea programată a doua zi tot pe Cibin. În răstimp, Colţea avea marii industriaşi ai oraşului de partea sa şi cică şi-ar fi construit şi propriul stadion, undeva prin Răcădău. Nu dădea bine ca o campioană să nu aibă „casa” ei.

Deăcaderea Braşoviei se accentua tot mai mult. Pierde în următoarele sezoane prezenţa la Turneul Final. Deşi îşi ia revanşa în 1931 în faţa sibienilor cu 4-0, le cedează acestora locul la marele bal din cauza problemelor economice, iar în 1932 pierd în faţa celor de Mureşul Târgu Mureş. Apoi, deşi ia parte la prima ediţie a Campionatului Naţional în sistem divizionar, făcând parte din Seria a II-a, Braşovia are o linie de clasament dezastruoasă, în cele 12 meciuri obţinând o singură remiză. A fost 1-1  contra Venusului (ah, din nou Venus) la 30 octombrie 1932, în cel ce a fost ultimul meci jucat vreodată „Sub Strajă”. În noiembrie s-a început demolarea arenei, în vederea amenajării actualului Parc Central. Braşovia a rămas de izbelişte. Posibil să-şi fi jucat restul meciurilor de pe teren propriu pe stadionul foştilor rivali de la Colţea, dacă într-adevăr a existat acest stadion în Răcădău, sau pe zgura terenului Liceului Sportiv. Dar echipa nu retrogradează! Abia din sezonul următor, odată cu înfiinţarea ligii secunde, se impune sistemul cu retrogradate şi promovate, astfel că Braşovia mai joacă un an printre cei mari, lăsând posterităţii, printre noianul de înfrângeri, frământări şi instabilitate, o unică victorie, un 6-0 contra FC Ploieşti la 15 aprilie 1934, în etapa a 9-a, aceasta fiind prima victorie a fotbalului braşovean în sistemul divizionar. Braşovia termina pe penultimul loc în Seria I şi părăsea elita pentru totdeauna. De acolo drumul avea să ducă tot mai jos, culminând cu dispariţia echipei în 1937, lăsând loc de afirmare unei anume U.A.B.. Poate dacă reuşeau să-l păstreze în 1929 pe Iuliu Bodola (care îşi începuse junioratul „Sub Strajă” în 1922, la 12 ani), destinul acestui club ar fi fost altul. Dar aveau nevoie de banii pe care îi dădea CAO. Şi tot nu a fost suficient.

COLŢEA – „it’s better to burn out, than fade away!”

Zece ani au fost suficienţi pentru Colţea ca să-şi lase numele în istoria fotbalului local şi cel românesc.

La doar 5 ani de la înfiinţare, militarii care serveau sub Tâmpa îşi formaseră deja o echipă zdravănă, care a întrerupt hegemonia locală a Colţei şi era dornică  să vadă cam care-i treaba cu Turneul Final. Bine, primul contact al vânătorilor de munte cu fotbalul de elită a fost un eşec, 0-3 pe terenul arădenilor de la AMEF. Dar apoi aveau să devină cea mai de succes echipă braşoveană a epocii, jucând în 1927 finala Campionatului Naţional, pierzând în faţa Chinezului la rejucare, abia după prelungiri. A fost 2-2 după 120 de minute în primul meci şi 4-3 pentru timişoreni după alte 120 de minute în meciul 2. Cu Ştefan Auer în echipă, Colţei… de nimeni nu-i era frică. Dezmembrează la Galaţi echipa „DVA” cu 7-1 (!), îi dă ruşine Unirii Tricolor Bucureşti la Braşov (4-1), şi în finală îi face pe „chineji” prea extenuaţi pentru a mai realiza turul de onoare cu al 6-lea lor titlu consecutiv.

Şi apoi a venit anul de graţie 1928. Dacă Auer a plecat să facă istorie la Ujpest Budapesta (o echipă în vogă pe vremea aceea), Colţea şi-a adus un nou lider: Peterffy. El marchează golul victoriei pe terenul Olympiei Bucureşti în sferturi (3-2) şi tot el trage echipa în thriller-ul cu „Mihai Viteazul” Chişinău (6-4). Pe 29 iulie (ziua debutului Braşoviei în Turneul Final), pe stadionul Braşoviei (asta da ironie a sorţii), Colţea bate cu 3-2 Jiul Lupeni, meciul încheindu-se odată cu golul decisiv înscris de Kemeny în minutul 87, pentru că spectatorii au invadat terenul. Exact, doamne şi domnişoare elegante, cu pălării cu boruri largi, şi domni la papion sau cravată au provocat primul „pitch-invasion” din România, „neţinând seama de regulele celui mai elementar cavalerism” (Gazeta Sporturilor, 30 iulie 1928, sursa: Marian Olaianos).

Era ora Colţei. Succesul îi adusese aproape tot oraşul la picioare şi, aşa cum am menţionat şi mai sus, marii industriaşi, cum ar fi fraţii Carol şi Samuel Schiel, fondatorii fostei Hidromecanica, susţineau financiar clubul Colţea, şi ar fi contribuit şi ei la ridicarea acelui stadion din Răcădău, demn de o echipă campioană.

coltea
Doamnelooor şi domnilooor! Echipa campioană naţională a României la fotbal pe anul 1928, Colţea Braşooov! Iată-i pe campioni pozându-se în faţa sediului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmisegetuza”, cu colonelul Vintilă Cristescu, fondatorul acestei echipe, în stânga, în ţinută de gală.

Colţea a trăit puţin, dar intens, dispărând în 1931. ACFR şi IAR se pregăteau să scoată şi ele capul în lume. Dar despre ele, mâine.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. aronszabo84 spune:

    Am foarte multe de adaugat aici, tocmai am inceput „faza a II-a” in arhivele Bunicului. Revin cu poze si cu informatii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s