Feţele condamnaţilor

Dacă imnul nostru începe cu „În oraşul de sub Tâmpa este o echipă mare”, asta nu înseamnă că băgăm sub preş chestiile… urâte. Am avut victorii mari, spectaculoase, memorabile, dar şi înfrângeri dure. La naiba, am fost snopiţi în bătaie pur şi simplu, dar n-au căzut capete, fotbaliştii şi-au văzut mai departe de treabă şi au căutat să se reabiliteze faţă de suporteri, oraş, presă şi, mai ales, făţă de ei înşişi. Pentru că asta face un bărbat, cu asta se ocupă! Poate-s un pic sărit, poate o să vă stric buna dispoziţie sau poate că vă voi zgândări un pic orgoliul, dar urmează 3 zile în care veţi face cunoştinţă cu cele mai severe înfrângeri din istoria clubului. De ce? Tuturor ne-ar face plăcere să citim doar despre victorii şi personalităţi marcante, dar aia n-ar mai fi istorie, ar fi un soi de mistificare. Poate fi mişto, dar la un moment dat te prinzi că totul e cam artificial. Aşa că mai bine nişte ţâţe faine şi naturale, decât unele de plastic. Pe scurt şi fără alte metafore neavenite, tre’ să ne cunoaştem trecutul aşa cum a fost el, adică şi cu părţile rele.

Mergem în primăvară anului 1990. Revoluţia a învins, fotbalul a scăpat de câteva invenţii sportive comuniste, iar FCM-ul prinde un culoar pentru calificarea în Cupa UEFA. La doar 4 zile după ce reuşeau un 1-1 pe terenul Stelei (finalistă CCE cu doar un an mai devreme), având avantaj la pauză, „stegarii” o dau de gard în meciul din 23 mai de acasă cu Petrolul. În regulă, pierdem 2-3 (după 1-1 la pauză) şi „găzarii” ne fură locul 4, devansându-ne cu un punct. Explicaţia general acceptată legată de această înfrângere e că unii din fotbaliştii noştri cu largul concurs al lui Romică Paşcu (preşedintele clubului) au trântit meciul. Muie lor dacă e aşa. În etapa următoare vine deplasarea la Timişoara, „Poli” fiind şi ea implicată în această luptă în 3 pentru un loc în cupele europene. Ce se întâmplă pe „Dan Păltinişanu”? Puteţi alege între: pulverizaţi, dezintegraţi, desfiinţaţi, umiliţi.

„Poli” căsăpeşte cu 6-1 (2-0) un FCM Braşov rupt în două, care după capitularea din meciul cu Petrolul nu mai e capabil să opună nici o rezistenţă. După pauză, „stegarii” au o bară, par să se arunce cu totul în atac, dar apărarea rămâne vraişte. Totuşi, urmând conceptul „haz de necaz”, ai noştri transformă penalty-ul care le aduce golul de onoare într-un stil inventiv, băiatul rău al Braşovului, Marin Barbu, fiind omul cu atingerea decisivă. Chestia asta se întâmpla în etapa a 32-a, braşovenii având să piardă şi ultimele două jocuri până la final, terminând sezonul pe locul 7.

Forumul druckeria.ro al suporterilor timişoreni găzduieşte un album impresionat de la acel meci. Dacă n-aţi remarcat prea bine pe film moralul dărâmat al jucătorilor Braşovului, vă invit să aruncaţi ochii peste câteva instantanee extrase din acest album.

Ghergu (stânga) pare luat prin surprindere de vivacitatea adversarului său. sursa: druckeria.ro

Execuţie. Andrei Şanta faţă-n faţă cu „călul” care se pregăteşte să-l torpileze din şase metri. Faza premergătoare golului 2-0.

Gelu Moldovan (dreapta) căpitanul unei armate deja învinse. Rog „stegarii” mai experimentaţi să mă lămurească dacă este vorba de Gelu Moldovan ori Dorel Purdea.

Posturile fotbaliştilor „stegari” după transformarea penalty-ului timişorean vorbesc de la sine despre dorinţa lor ca meciul să se termine cât mai repede.

Nu a fost cea mai drastică bătaie primită în istoria clubului (nici măcar în acel sezon 1989/90, am mai pierdut cu 0-6 la FC Bihor), dar am ales să expun această înfrângere pentru că reflectă cel mai bine şocul suferit de fotbalişti după meciul cu Petrolul, incapabili de a replica vecinilor de clasament, mai ales că nu era totul încă pierdut. Ah, şi pentru că avem video şi poze de la meciul ăsta.

---

Susţinere blog

Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.

€1,00