Turneul „Ibrahim Dossey” – cealaltă finală

S-a încheiat şi a patra ediţie a Turneului „Ibrahim Dossey”, Stegarii de sub Tâmpa câştigând pentru a doua oară la rând trofeul, după ce au întrecut la penalty-uri (5-5 în timp regulamentar) pe BAUM. Am premiat participanţii, ne-am strâns mâinile, ne-am urat sărbători fericite şi ne-am tirat în căldura vestiarelor şi a micului birou din complex. Strângem cheile, maieurile, verificăm să fie totul în ordine. Sunt cu inima uşoară că totul s-a încheiat cu bine şi că prin banii strânşi am putut ajutat atât familia lui Dossey cât şi o asociaţie caritabilă locală.

Îmi recuperez mingea dintr-un vestiar şi cineva a zis doar atât: „hai, băgăm un fotbal?”. Eram îmbrăcaţi toţi în haine de stradă, parfumaţi, ferchezuiţi, gata de oraş adică. Doar că n-a existat nici o obiecţie de genul „nu pot, că n-am treningul” sau „altă dată, acu’ tre’ s-ajung nu-ştiu-unde”. Ţinând mingea sub braţ am pornit spre terenul înzăpezit. Fie vorba între noi, anul ăsta am avut la turneu parte de toate suprafeţele de joc posibile: gheaţă, baltă, uscat şi zăpadă. La vestiare se stingeau ultimele lumini, echipele pentru care turneul tocmai se încheiase făcându-şi drum spre case. Ne-am numărat. Eram 10. Bun, cine stă în poartă? Eu cu Bamse. Portarii fac echipele. Eu am ales primul. Cinci contra cinci, pe apus de decembrie, cu zăpadă scrâşnind sub bocancii noştri. Mingea alunecă pe suprafaţa albă şi denivelată, controlul balonului e o noţiune arogantă în cazul de faţă. Ghemotoc de geci într-un colţ al terenului, aburi groşi ies pe gurile şi nările tuturor, risipindu-se în aerul rece al serii care se lasă. Parcă mai întârziată, de data asta, pentru a ne prilejui un meci cât mai lung. Cine ajunge primul la 7, câştigă! Nu ştiu cine a lansat asta. Am stabilit să jucăm fără out, dar cu corner. Iar fault se dă doar în caz de forţă cu adevărat majoră. Vorba lui Năiţă, cel cu puloveraş cu nasturi şi cămaşă dictando: „să respectăm maăcar câteva legi”.

După deschiderea de scor şi răsturnările de situaţie, una dintre echipe a ajuns la 5. Şi pentru că avea patru oameni în apropierea porţii adverse (doar portarul le ţinea companie, ceilalţi oponenţi fiind în extrema cealaltă a terenului), au decis să se schimbe porţile şi să înceapă repriza a doua. Din nou, reveniri, răsturnări, şarjele inepuizabililui Pitic, forţa lui Ycsu, eleganţa lui Nae, tehnica lui Sorin şi Horică, sobrietatea lui Bamse, exuberanţa lui Lucanu, cel cu pantalonii rupţi între picioare, prezenţa lui Norgeman, exactitatea lui Tudi. Echipa mea, dacă nu mă înşel (şi sigur n-o fac) a ajuns prima la 10. Dar, cu câteva secunde înainte de fluierul final, partenerii de competiţie egalează miraculos. Evident, totul urma să se decidă la penalty-uri. La ultima serie, Pitic voia să rateze, pentru a consfinţi rezultatul de egalitate, dar bocancul său a trimis mingea cu fentă, Bamse s-a aruncat în colţul greşit, iar Pitic îşi cerea scuze pentru că nu aşa a vrut să dea, sufocat de îmbrăţişările coechipierilor săi. Undeva acolo sus, Dossey ne privea şi sigur zâmbea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s