„Eroi locali” – o recenzie cel puţin atipică

Dar foarte faină! Am dat romanul câtorva persoane de încredere să-l lectureze şi mai apoi să scrie una-două opinii despre carte. O recenzie a apărut deja pe DealulMelcilor.com (aici). Nu le-am dat oamenilor romanul (în variantă electronică) pentru ca mai apoi să-mi ridice statui literare, ci pentru că știu că sunt genul de oameni care nu vor ezita să scrie și chestii de nașpa. Asta dacă, bineînțeles, pot găsi ceva nașpa într-un roman atât de genial!

Recenzia pe care urmează s-o citiți vine din partea cuiva care n-avea sarcina asta. Pur şi simplu i-am dat cartea s-o citească pentru că-i om din fenomen şi să-mi spună la o bere ce părere are. Mi-a spus părerea demult. Acum a zis să-mi facă şi-o surpriză. Şi, pe bune, mi-a făcut o surpriză la care nu m-aş fi aşteptat niciodată. E mica lui recenzie, dar, într-un fel, simt că are o viaţă a lui textul ăsta.

de Ursache

Prezenţi pe stadion încă de la primul minut
Noi suntem băieţii ce încet-încet tribunele le-am umplut
Dar acum lucrurile s-au schimbat, multe legi s-au adoptat
Jucătorii şi conducerea s-au apucat de blat
Au stricat fotbalul şi au îndepărtat suporterii
Erau singurii care se împotriveau afacerii,
Nu acceptau măgării sau ca ei să-şi spele banii
Ne-a mai rămas să ne aducem aminte de trecut
Când jucători ca Pescaru, Gyorffy, Adamache în fotbal au aparut
Fotbalişti ce intrau pe teren şi jucau de plăcere
Sportul era un hobby, nu un mod să faci avere
Suporterii nu mai sunt mulţumiţi de această afacere
Renunţă la serile albe şi la halbele de bere
Acaparează Steagul şi îl conduc cum ştiu ei mai bine
Ştiind că recunoştinţa pe parcurs vine
Se renunţă la mercenari şi apar sentimente
Că jucătorii actuali sunt copleşiţi realmente
De culoarea galben-negru şi stema ce o poartă în piept
Refuză orice aranjament şi joacă doar corect
Ăsta e un scurt rezumat al eroilor locali
Cred şi sper că vom putea scăpa de actualii actori penali
Să transpunem întâmplările şi în realitate
Că e interesul nostru să facem dreptate
Cu Steagu până la moarte!

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Lala spune:

    Ursache e bamse? sau alt urs

    1. Va trebui să citești romanul ca să afli.

  2. Lala spune:

    Aşa am să fac. Dar totuşi,misterul trebuie elucidat >:)

  3. morsanu spune:

    Pe cine trebuie să mituiesc pentru a pune mâna pe roman înainte să iasă pe tarabe?
    Ca nu e o problemă să pun niște Ciucaș la rece, să știi.
    Dau și feedback la schimb,

  4. Pop Radu-Alexandru spune:

    Fii baietas si o sa ai bere la rece aproximativ 150 zile.

  5. Sunteți golani. Încercați să mă mituiți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s