Turneul „Ibrahim Dossey” IV

Apropierea lunii decembrie înseamnă continuarea tradiţiei începută în 2009, când Turneul „Ibrahim Dossey” a găzduit primele meciuri jucate în memoria celui ce a fost de peste 100 de ori îngerul păzitor al buturilor „stegare” – ghanezul Ibrahim Dossey.

Am fi preferat ca turneul ăsta să nu existe, să ne petrecem zilele din decembrie dedicate fotbalului la un vin fiert sau un ceai fierbinte, dar un şir nefericit de întâmplări a decis să fie altfel. Cele mai multe amintiri ale noastre cu Dossey sunt acelea în care el zâmbeşte, pentru că mereu a trăit fotbalul astfel şi nu a înţeles niciodată cum ar fi cu putinţă să trădeze frumosul joc sau să-i trădeze pe cei din tribune.

Mai jos puteţi viziona clipul de promovare al turneului de anul acesta (imaginile sunt din 2011) şi puteţi citi ce spun două dintre cele mai reputate cotidiene naţionale despre această acţiune, precum şi declaraţia primarului oraşului. Dat fiind că finala de anul ăsta se va juca pe 9 decembrie, ziua în care „Pantera Neagră” a plecat dintre noi, ţin foarte tare ca turneul să fie unul impecabil şi să aducă sprijin financiar nu doar greu încercatei familii Dossey ci şi câtorva asociaţii caritabile locale, în vederea mai bunei întâmpinări a sărbătorilor de iarnă. Mizez, aşadar, pe o colaborare cu firmele locale cu dare de mână. Numele lor să se lege de un eveniment unic în peisajul local, iar banii lor să-i ajute pe cei care au mare nevoie de ei. Banii strânşi din taxa de înscriere a participanţilor vor merge către familia Dossey.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s