Braşovul, Naţionala şi „Stegarii” | prima parte

on

FC Braşov n-a fost o echipă care să dea Naţionalei României jucători ce să se impună acolo şi despre care să se spună că „vin de la Steagu’ „, aşa cum Argeşul l-a dat pe Dobrin ori Craiova pe Balaci. Pescaru a fost privat de onoarea de a îmbrăca de prea multe ori tricoul primei reprezentative, Ivăncescu sau Gyorffy au avut prezenţe meteorice sub tricolor, şi nici măcar în timpul în care Silviu Ploeşteanu a fost antrenorul României „stegarii” n-au îngroşat rândurile Naţionalei. Despre Adamache se poate spune că a fost singurul „stegar” din istoria clubului care a avut un rol major în istoria echipei Naţionale, fiind titular în Groapa cu Lei de la Guadalajara (Cupa Mondială Mexico 1970). Însă şi acesta a strâns doar şapte prezenţe sub tricolor, deţinând totuşi recordul de selecţii din partea clubului nostru. Însă îmi şopteşte cineva în cască o chestie interesantă. Adamache nu mai este „stegarul” cu cele mai multe selecţii la Naţională, Mihai Roman deţinând acum recordul „stegar” de selecţii, după ce în meciul cu Ucraina din 2010, din deplasare, strânge a opta prezenţă în tricoul galben al Naţionalei.

La doi ani după ce a debutat în campionat pentru FCM Braşov (februarie 1982), Marius Lăcătuş debuta şi la Naţională, într-o victorie cu 3-1 obţinută pe 22 ianuarie 1984 în Ecuador. Dar acesta juca deja din 1983 pentru Steaua, club la care va face carieră şi care îl va ajută să se impună şi ca unul dintre cei mai buni jucători din istoria Naţionalei, pentru care a strâns 84 de selecţii şi a marcat 13 goluri. Cele mai importante reuşite ale sale sub tricolor au fost cele de la Coppa del Mondo 1990, când în primul meci jucat de România la Cupa Mondială după o pauză de 20 de ani, Lăcătuş îl învingea de două ori pe legendarul portar sovietic Rinat Dassaev.

Un alt jucător care a ales să plece pentru a cuceri faima cu alţii şi nu cu Steagu’ este Teodor Anghelini, despre care am mai scris şi acum vreo două articole. Totuşi, primele sale 5 meciuri pentru Naţională le-a jucat fiind selecţionat de la Braşov, în finalul sezonului 1973/74. Apoi a plecat Steaua şi a mai strâns 16 tricouri galbene. Din păcate pentru el şi generaţia sa, era epoca în care România rata cu un dramatism demn de Oscar calificarea la turneul final al Campionatului European din 1976 şi mai apoi la Cupa Mondială din Argentina din 1978.

Perioada interbelică

Ştefan Auer sau Istvan Avar după numele său secui, autorul a trei goluri în două meciuri pentru Naţionala României.

Pe 25 aprilie 1926, primii „braşoveni” debutau pentru Naţionala României. Am pus braşoveni în ghilimele pentru că înaintaşul Ştefan Auer şi portarul Ioan Kiss, ambii de la Colţea Braşov, nu erau născuţi în Kronstadt. Dar aceştia au fost reprezentanţii oraşului de sub Tâmpa în meciul de pe stadionul „Romcomit” din Bucureşti contra Bulgariei. I-am bătut pe vecini cu 6-1, iar Auer a avut parte de un debut cu gol, fiind cel care a închis tabela în minutul 80. Cu vreo două luni înainte de finala Campionatului Naţional cu Chinezul Timişoara, Ştefan Auer îmbracă pentru a doua şi ultima oară tricoul României. Se întâmpla la meciul cu Polonia, încheiat 3-3, cu Auer autorul unei duble în minutele 12 şi 60. Ioan Kiss a fost şi el titular în meciul cu polonezii, nereuşind însă să pună zăvorul peste poarta României. Dacă Ştefan Auer n-a mai jucat niciodată pentru România, Ioan Kiss a mai apărat de două poarta Naţionalei, însă de această dată ca echipier al echipei Jiul Lupeni, cu care va pierde pe 29 iulie 1928 finala Campionatului Naţional la Braşov, în faţa… Colţei.

Un jucător care a avut legături cu Braşovul, şi unele chiar puternice, este bănăţeanul Adalbert Hrehuss, care a jucat două sezoane pentru Colţea, în unul (1927) pierzând titlul naţional în faţa Chinezului Timişoara, iar în celălalt (1928) devenind campion al României în finala cu Jiul Lupeni disputată chiar pe actualul teren al Parcului „Nicolae Titulescu”. Doi ani mai târziu, ca echipier al Ripensiei Timişoara, joacă primul meci sub tricolor, dar debutul este nefast, pierdem cu 3-5 în Bulgaria. Ultimul meci îl joacă în 1932 şi este unul de ţinut minte, întrucât băieţii noştri nimicesc Franţa printr-un 6-3 de poveste. Pe vremea aceea meciurile inter-ţări erau foarte rare şi de aici numărul mic de selecţii sau distanţa atât de mare în cazul lui Adalbert Hrehuss, sau a altor jucători, între meciul de debut şi a doua selecţie. Aşa că realizările următorului fotbalist sunt cu atât mai valoroase ţinând cont de circumstanţele acelor vremuri.

Fotbaliştii Colţei Braşov – Ioan Kiss (stânga) şi Adalbert Hrehuss.

S-a născut pe 26 februarie 1912 într-un Braşov parte a Imperiului Austro-Ungar. A debutat sub tricolor pe 10 mai (Ziua Independenţei) 1931, la vârsta de 19 ani, şi a marcat două goluri într-un meci cu Bulgaria. Din acea zi şi până la retragere în octombrie 1939, a strâns 48 de selecţii şi a reuşit 31 de goluri (toate din acţiune!), ambele fiind recorduri ce au rezistat până în anii ’70 – cel de selecţii fiind doborât de Lucescu – şi până în anii ’90 – cel de goluri fiind doborât de Hagi. A fost de 7 ori căpitanul României. Numele său? Iuliu Bodola – după unii cel mai mare fotbalist interbelic sau chiar cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor după opinia lui Angelo Niculescu.

24 mai 1939. Iuliu Bodola (rândul de jos, al 4-lea de la stânga la dreapta), a fost Căpitan în primul meci dintre Naţionalele României şi Angliei.

După ce şi-a făcut junioratul la Braşovia Braşov între 1922-1929, pleacă până în 1931 la Clubul Atletic Oradea. Pentru sezonul 1931/32 revine la Braşov, jucând pentru Industria Aeronautică Română (I.A.R.) Braşov, al cărei teren era chiar actualul stadion „Forex” din Tractorul. Iarba şi tribuna oficială de cărămidă sunt singurele elemente fizice ce-au mai rămas din perioada lui Bodola. A jucat 9 meciuri sub tricolor ca „I.A.R.-ist”, revenind apoi la Oradea. Pun evoluţia lui Bodola la I.A.R. Braşov pe seama necesităţii îndeplinirii stagiului militar, acesta fiind la vârsta încorporării. Dar aceasta e doar o teorie, nesusţinută încă de documente concrete.

20 octombrie 1939. Naţionala României înaintea unuia dintre marile sale meciuri. În această poză de grup, braşoveanul Iuliu Bodola este al 5-lea de la dreapta la stângă. La această dată al Doilea Război Mondial era în plină desfăşurare, Polonia fiind deja împărţită de Germania şi Uniunea Sovietică.

Pactul Ribbentrop-Molotov fusese şi el semnat încă din 23 august 1939, soarta României şi implicit a lui Iuliu Bodola fiind stabilite în avans. Astfel, după raptul teritorial din 30 august 1940, prin care România trebuia să cedeze Ungariei o parte însemnată din Transilvania (Nord-vest) ca urmare a jocurilor făcute de marile puteri cu un mai devreme, Iuliu Bodola părăseşte Venus Bucureşti, din cauza presiunii crescânde împotriva etnicilor maghiari, şi se reîntoarce la C.A.O., Oradea făcând parte din teritoriul intrat sub stăpânire maghiară.

Restul despre aventura lui Bodola la Clubul Atletic Oradea, dar şi o punere în oglindă Bodola-Lăcătuş, în articolul de mâine.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Szabó Áron spune:

    Corect articol, astept urmatoarele! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s