Ani de liceu

  În aşteptarea confruntării de azi cu Petrolul Ploieşti, aş vrea să vă povestesc despre un alt meci cu  găzarii, disputat acum 30 de ani.

 Toamna anului 1982. Eram la Liceul Industrial Tractorul ( azi  Colegiul Nicolae Titulescu) şi începusem clasa a XI-a. După examenul de treaptă, clasele se reorganizaseră, venind şi elevi de la alte licee. Printre colegii noi, descoperisem, în sfârşit, şi un suporter stegar adevărat. Andrei Vereş, asa se numea, jucase la piticii Steagului, unde-l avusese coleg pe băiatul lui Gyorfi. Primul lucru pe care  ni-l propusesem a fost, ca la următorul meci al stegarilor, să mergem împreună. Proxima ocazie s-a ivit pe 2 octombrie, într-o sâmbătă, când FCM Braşov juca acasă cu Petrolul. Pe vremea aceea, primele săptămâni din anul şcolar erau alocate practicii agricole. Adică elevii participau cu entuziasm la strângerea recoltei de pe ogoarele patriei. În cazul nostru se mergea la cartofi. În sâmbăta aceea ne-au dus pe undeva, dincolo de Bod. Munca nu era uşoară, dar atmosfera era frumoasă. Trăgeam cântări pe tarla, ne mai şi bronzam,mai ne luam la ţintă cu câte-un cartof sau speriam fetele cu şoareci de câmp, care apăreau cu zecile din pământ în urma tractorului. Dar peste toate eram foarte solidari, ne ajutam unii pe alţii , ca fiecare să-şi termine rândul repartizat. Fiind ultima zi lucrătoare a săptămânii, am tot sperat că vom pleca mai repede decât de obicei. Dar inginerul de la CAP, până nu s-a văzut cu toţi sacii în căruţă, nu a chemat autobuzele. Autobuzele erau nişte „râme” din acelea cu burduf, împrumutate de la transportul local. Partea cea mai hard a întregii zile era, practic, acest drum de întoarcere. Nucleul dur al băieţilor ocupam partea din spate a maşinii. Aici cântam şi săream de mama focului ( „Gaşca-n Centru când coboară,/ Felinarele se sting… „). Nici în acea zi nu am facut excepţie, iar de la atâta agitaţie autobuzul căpătase, în mers, un balans periculos. Disperat, şoferul s-a văzut nevoit să oprească. Iar diriga a luat o măsură extremă:  recalcitranţii au fost daţi jos din autobuz. Şi uite aşa, de pe la serele Sânpetru a trebuit să o luăm la pas spre oraş. Eu şi cu Andrei am călcat-o mai iute.

   Plini de praf, cu cizme de cauciuc în picioare, iar pe cap cu un clop mioritic înţesat cu insigne, iată-ne ajunşi la timp pe Tineretului, chiar când echipele îşi terminau încălzirea. Stadionul era plin dar, cum-necum, ne-am strecurat şi noi la tribuna a II-a. Deşi după opt etape, Steagu era pe ultimul loc, cu doar 4 puncte, suporterii veniseră în număr neaşteptat de mare. Toată lumea aştepta să-l vadă din nou la lucru pe puştiul minune al braşovenilor, băiatul acela subţirel, cu plete şi care făcea ravagii pe extremă. Se numea Marius Lăcătuş. Chiar el a deschis şi scorul, după o cursă de-a lungul tribunei noastre, în timpul căreia adversarul direct a făcut otită, iar tuşierului era să-i ia vântul fanionul ! Ploieştenii au replicat rapid egalând prin Simaciu, după numai câteva minute. Iar când jocul nu decurgea tocmai bine pentru noi, centralul Mircea Neşu s-a gândit să ne dea o mâna de ajutor. În penultimul minut al reprizei, fluieră din senin o indirectă în careul oaspeţilor. Zidul ploieştean, la doi metrii de linia porţii, reuşeşte să blocheze primele doua şuturi,dar al treilea, cel al lui Boriceanu, scutură plasa şi…2-1 pentru Steagu la pauză. A fost momentul-cheie al meciului, căci repriza a doua a fost la discreţia stegarilor. Purtaţi în atac şi de numeroasa galerie a lui Lătrău, braşovenii mai marcheaza de trei ori la poarta dinspre Autogară. Paraschivescu, de două ori şi Batacliu duc scorul la 5-1. Un rezultat frumos ca o bogată recoltă la hectar şi Steagu urca patru locuri în clasament.

  Între atâtea amintiri frumoase din perioada liceului, colegi, profesori, emoţii la teze, petreceri, iubiri, baluri, excursii, cenacluri, iată că aceste victorii ale stegarilor au şi ele un loc aparte.

  În acea perioadă, aveam caiete unde, cu o meticulozitate de arhivist, înregistram, etapă de etapă, rezultatele, clasamentul, iar la ai noştrii treceam şi autorii golurilor. Pentru ediţia 1982-1983 a Diviziei A alocasem un caiet cu pătrăţele de doua sute de pagini, cu o capacitate de stocare de vreo 4 GB ( sic!, )în care am regăsit şi însemnările de la acel meci din 2 octombrie. Scorul de 6-1 scris mai mic reprezintă rezultatul din meciul echipelor de tineret( deci un total de 11-2 ! ).Iar cifra de 20.000 de spectatori poate un pic exagerată, din prea multă euforie şi patriotism local, este absolut remarcabilă, în condiţiile în care, în aceeaşi etapă, se transmitea la TV meciul Steaua-Dinamo.2 octombrie 1982, FCM Braşov-Petrolul 5-1

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. dogfriend spune:

    un articol superb! 🙂 Hai Steagu!

  2. moromete ANM spune:

    foarte frumos, BRAVO!!!

  3. tuteasca spune:

    In momentul cand citesc articolul, televizorul meu trebuie sa se considere un mare norocos ca mai e intreg, pentru ca nu l-am nimerit cand am aruncat cu mouse-ul dupa Hamza, iar sotia mea e in camera cea mai indepartata a casei si probabil ca si-a pus antifoane.
    Citind articolul de mai sus am retrait o atmosfera brasoveana care inca e de neinlocuit in memoria mea afectiva: aceiasi picioci care nu se mai termina pe camp, exact atunci cand noi aveam chef mai putin de munca si atatea de facut in oras, aceiasi soareci, de care se sperie niste liceene sfioase ca niste fete mari, aceleasi autobuze articulate si aceleasi cizme si clopuri cu care ne mandream si noi, mesotistii, „harnici la scoala, uzina si pe-ogor”, cum zicea imnul scolii noastre.
    Si tribunele sunt la fel ca atunci, mereu gata sa impinga de la urma niste jucatori galben / negri care uneori raman in pana de benzina … sau de inspiratie.
    Numai Steagu’ nu mai e acelasi. In loc de Pescaru, Gyorfi sau Lacatus, azi ne stalcim limba cu nume portugheze sau macedonene, in pronuntarea carora antrenorul si comentatorii TV nu cad de acord. Oameni pe care nu-i mai mana in lupta decat pofta de bani, cam aceiasi in caz de victorie … sau nu.
    Din punctul meu de vedere, al stegomanului de televizor, nu este decat un singur personaj care chiar pare daruit echipei. O fi ambitia sa depaseasca Astra, o fi mandria lui profesionala, o fi ce-o fi, Sumudica da impresia ca arde. In teren vad resemnare, gesturi de lehamite la orice nereusita, fete obosite, ce-i drept, dar indiferente.
    Pe cine sa mai dam vina? Pe societate? pe arbitru? Pe galeria ploiestenilor, care isi poarta jucatorii spre victorie iar pe ai nostri ii ingroapa?
    Mai sunt vreo 10 minute. Raman in fata TV, ca un mazochist, poate totusi …

    1. Eu am simţit un mic preinfarct instalându-se în piept, rezultat al unei crize de nervi, şi am oprit televizorul. Vă felicit, domnule Petrescu, sunteţi tare.

  4. radu irimia spune:

    Eprimul articol pe care il citesc in care apare mentionat Lacatus! Chiar daca a facut cariera la Steaua ,cred ca merita mai multa atentie din partea stegarilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s