De ce ţin cu Steagu?

Am părăsit oraşul natal de 35 de ani. Am trecut peste bacul la Meşotă şi, după un examen de admitere la facultate “ca la mama lui” m-am pomenit … militar TR în Dobrogea. Apoi student la Universitatea din Bucureşti. După aceea profesor la ţară în sudul ţării, într-un subdezvoltat (atunci si acum) Teleorman, loc în care stau de 31 de ani, deşi mi-am propus să plec încă din prima zi de carieră.

Am plecat de pe strada Mihai Viteazu (nr. 4, am mai spus-o pe-aici),

un loc de unde se auzeau uralele tribunei de pe Tineretului şi unde “stegomanii” se opreau mereu să spună rezultatul final, la rugămintea unui copil care nu avea voie să mearga singur până la “colţ”, la meci. Am ajuns intr-un oraş unde toată populaţia e mai mică decât aceea a străzii mai sus pomenite, şi unde, in loc de urale de pe Tineretului am auzit … urale de pe Rova. O echipa de genul C – B – C –C- B – C- C – B …, şi care, după ce a fost condusă în slalomul ăsta de un alt emigrat braşovean, director al uzinei de reparaţii material rulant care o patrona, a eşuat prin nu mai ştiu ce serie de campionat judeţean. Păcat ca ăsta e destinul sportului românesc … victimă a prelungitelor crize de tot soiul.

Dar să revenim. Stadionul şi echipa Rova au devenit, în anii ’80, un fel de surogat. Mergeam acolo la toate meciurile, îi ştiam pe jucători, ba chiar şi pe cei câţiva spectatori credincioşi echipei, mai strigam “Hai Rova!”, mai injuram, ca toată lumea, mai aşteptam (cu inima cât un purice) să vină în vizită echipele de la Braşov. Inima mea cât un purice era pusă la grea încercare de relaţiile preşedintelui braşovean al Rovei, care aranja meciurile astea, dar la celelalte nu se putea. Exact pe astea! Adică a luat bătaie pe Rova şi Steagu, şi Tractoru, şi Precizia … iar alte echipe, ceva de genul “avantul prăbuşirea” câştigau fără probleme. Iar eu la şcoală suportam miştoul colegilor şi al elevilor (elevii ăştia sunt cea mai rea specie animală din atlas, parcă ştiu exact cum să îşi sâcâie profesorul care nu poate reacţiona la aşa ceva).

Dar eu ţin cu Steagu. Deşi teleromănenii mei de adopţie se miră, neobişnuiţi să aibă o echipă a lor, ei scandează cu cele din capitală, sau, când existau, cu cele di judeţele alăturate, Dolj sau Argeş. Pentru că am crescut cu Steagu, m-am bucurat sau m-am întristat tot cu Steagu, pentru că la Rova – Steagu, Chimia Turnu Măgurele – Steagu sau Rulmentul Alexandria – Stagu mi-am ascuns motoreta (BV-02-550) lângă autocarul echipei, sau (mai ales) pentru că a doua zi după meciul de la Rova se aflase in Roşiori că un nebun a venit tocmai de la Braşov călare pe Mobră pentru echipa lui … mi-aş fi dorit să fie adevărat!

Şi eu ţin cu Steagu. Pentru că într-o sâmbăta după-amiază directorul şcolii dintr-un sat teleormănean a venit să ma scoată din clasă (a continuat el ora, RESPECT ! iar eu m-am dus la el acasă, peste drum de şcoală, unde soţia lui mă aştepta cu o ceşcuţă de nechezol pe măsuţa din faţa televizorului), pentru că la televizor se juca Farul Constanţa – Steagu (indiferent cum se cheamau echipele atunci) (dacă nu greşesc, ai noştri au câştigat printr-un gol al lui Paraschivescu, spre final de meci …). Sau, cu altă ocazie, întâlnindu-ma pe strada cu un coleg mai în vârstă şi spunându-i că mă graăbesc sa prind la TV un Steagu – Ceahlăul era să devin un paria, pentru că acel coleg, neatins de microb, avea chef de vorbă. Ori pentru că o colegă m-a privit, în altă zi, cu compătimire, atunci când Steagu era condus, pe Tineretului, de acelaşi Ceahlăul, iar eu aproape că îmi doream să ia foc liceul ca să nu iau eu … (s-a terminat 3 – 1 pentru noi, dar răul fusese făcut). Ori, în altă zi, când directorul liceului nu a reuşit să-i convingă pe numeroşii suporteri stelişti din cancelarie să plece la oră pentru că la TV Steaua îi conducea cu 1 – 0 (pe Ghencea) pe-ai mei, eu fiind atunci cantitate neglijabilă, dar în ultimul minut ai noştri au egalat, stârnind un cor de înjurături, dar dominat de strigătele mele de entuziasm (« Nu se poate aşa ceva ! repeta într-una un coleg, iar eu încercam să-l liniştesc spunându-i că, totuşi, se poate).

De-aia ţin cu Steagu. Pentru că e al meu, chiar dacă ajung pe stadion doar o dată, de două ori pe an, e al meu chiar dacă uneori nu îndrăznesc să mă uit la TV când joacă ai noştri sau dacă mă cert cu nevasta că râde lumea din mahala de mine când bagă Steagu gol iar eu uoit să închid fereastra. E al meu, chiar dacă mâncă bătaie sau câştigă, dacă pică în B sau termină pe primul loc de deasupra liniei punctate a clasamentului. E al meu, fie că-l antrenează Proca, Isăilă, Lăcătuş, Răzvan Lucescu, Şumudică sau Conceicao, ori îl are ca preşedinte pe Dumitru Dragomir ori Paul Enache …

Al meu e şi dacă în sudul ăsta îndepărtat nu mai are ocazia să vină şi dacă până şi surogatul  a picat în el ştie ce divizii până s-a desfiinţat. Şi tot al meu rămâne şi dacă tot nu câştigă campionatul nici anul ăsta …

De-aia ţin eu cu Steagu. Pentru că-i al meu.

9 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. 1936 spune:

    foarte frumos… felicitari!

  2. ciprian spune:

    frumos. cred ca fiecare dintre noi are povestea lui de stegar, diferita una fata de cealalta, dar unita prin finalitate: tinem cu Steagu’! De d’aia, sa se mire si sa se intrebe prostii!

  3. George spune:

    Foarte,foarte frumos….o sa folosesc o expresie deja celebra…… ma-nclin.

  4. Adrian Aliman spune:

    Prin ’84-’85, in armata fiind, am petrecut cateva luni bune in judetul Teleorman, la Silistea, undeva pe ruta Rosiori-Costesti. Facand cunostinta cu oamenii din zona, parca am regasit personajele din „Morometii”, neschimbate, chiar si dupa 50 de ani.
    Dar sa nu fim asa ironici cu teleormanenii, caci dintre ei au fost recrutati, in 1916, soldati pentru constituirea Regimentului 45 Vlasca. Acestia, asa „mitici” cum erau. si-au dat viata pentru apararea Brasovului in batalia de la Bartolomeu.
    Cat despre raspunsul la intrebarea ” De ce tin cu Steagu ?”, fiecare dintre noi putem enumera o mie de motive.Sau putem spune; ” Tin cu Steagu si-atat !”

    1. tuteasca spune:

      Silistea Gumesti, asa se cheama satul respectiv, pe care acum il cunosc destul de bine. Este chiar localitatea de bastina a lui Marin Preda, un sat frumos, de unde vin la Liceul Economic din Rosiori o multime de copii buni.
      La marginea satului exista si acum fostul aerodrom al unui regiment de aviatie de vanatoare, care a functionat in perioada tensiunii cu Iugoslavia lui Tito.
      Chiar ca silistenii nu merita ironia brasovenilor, chiar daca, asa cum imi amintesc din perioada mea mesotista, lectura textelor lui Preda sau Stancu ne cam provocau rasul …

  5. cip spune:

    sa fii stegar e-un lucru serios , NIMIC PE LUME NU-I MAI FRUMOS 🙂

    1. tuteasca spune:

      Sau ar fi … sa tina si Steagu cu suporterii, macar la jumatate din cat tin suporterii cu Steagu. Sau altceva: jucatorii Steagului sa tina si cu Steagu, nu numai cu „profesionalismul” din mintea lor …

      1. Zâmbesc când mă gândesc că odată aşa era. Bine scris!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s