Aproape totul despre meciul cu Espanyol Barcelona din ’66

Pentru suporterii „stegari”

Dacă 2 octombrie ’74 e ziua „Miracolului turc”, 16 februarie 1966 ar fi ziua „Valsului în noroi”. Steagul Roşu, în alb-complet, pe un teren degajat de zăpadă şi cu iarba mustind a… miros de primăvară, dansează cu graţie spre încântarea celor 15 de mii de spectatori din tribunele „Tractorului”. După ce au pierdut cu un nemeritat de aspru 3-1 meciul tur de pe „Sarria”, băieţii lui Silviu Ploeşteanu, scuturaţi de complexe în ciuda lipsei de experienţă în cupele europene, obţin probabil cea mai prestigioasă victorie din istoria clubului învingând Espanyol Barcelona cu 4-2. După ce, atenţie, am fost conduşi cu 1-0 şi 2-1! Mai întâi Pescaru a egalat în minutul 23 şi a stabilit scorul pauzei. La reluare, spaniolii fac repede 1-2, pentru ca fundaşul lateral Mişu Ivăncescu să lanseze ofensiva generală. Ah, şi să intre în istoria clubului. Purtătorul tricoului cu numărul 2 de la Steagu’ a egalat la… 2 în minutul cincizezci şi… doi, apoi a transformat penalty-ul prin care „albii” (atunci încă nu eram galben-negri) preiau conducerea. Dubla lui Ivăncescu însemna că e primul „stegar” care reuşeşte o asemenea chestie în cupele europene. Cu 10 minute înainte de final vârful Marcel Goran înscrie pentru 4-2 şi duce scorul dublei manşe la 4-4. Pe vremea aceea nu erau luate în considerare golurile înscrise în deplasare, iar în caz de diferenţă egală se juca un al treilea meci, terenul fiind tras la sorţi.

Dar noi astăzi vom zăbovi mult şi bine asupra acestui meci. Despre baraj cu altă ocaziune.

Mai întâi, iată ce zicea legendarul Alfredo di Stefano cu privire la confruntarea de pe „Tractorul”, când a aterizat cu echipa sa la Bucureşti.

„Sunt sigur că jucătorii de la „Bandera Roja” (n.r. Steagul Roşu) vor lupta pentru o victorie la o diferenţă mai mare de două goluri, care să le dea posibilitatea să-şi continue cursa spre partea finală a competiţiei. Este posibil un al treilea joc.”

Alfredo di Stefano, Espanyol Barcelona

Fără îndoială cuvintele lui di Stefano nu sunt rostite doar de complezenţă, ele având rolul de a confirma replica bună pe care „stegarii” au dat-o în Spania, unde doar neşansa a făcut ca băieţii noştri să se întoarcă cu un deficit de două goluri. Astfel, argentinianul avea toate motivele să anticipeze un joc greu sub Tâmpa.

Cum s-au marcat golurile?

  • golul de 0-1: în minutul 21, Eulogio Ramiro Martinez profită de o ieşire greşită a lui Sterică Adamache, îl driblează şi, deşi aflat într-un unghi destul de dificil, reuşeşte să bage mingea în plasă.
  • golul de 1-1: ironia sorţii face ca acesta să fie singurul gol din acel fabulos meci salvat pe peliculă, întrucât imaginile cu repriza a doua, când „stegarii” au marcat golurile victoriei, nu se mai găsesc în arhiva TVR-ului. Totuşi, fiind vorba de unicul gol internaţional reuşit de Nicolae Pescaru, legendarul fotbalist al clubului, umbra de regret este uşor ameliorată. Aşadar, Nae Pescaru, cu tricoul jumătate alb-jumătate noroi, urcă în viteză în marginea careului de 16 metri şi expediază un şut-centrare (minutul 23) în urma căruia mingea depăşeşte linia porţii, eforturile lui Carmelo de a salva situaţia fiind în van. De pe reluare nu ne putem edifica nicicum dacă mingea chiar a trecut sau nu linia porţii, pentru că atunci un meci nu se filma cu 10 camere cum se întâmplă azi cu un banal Concordia Chiajna – Victoria Brăneşti. Iată mai jos clipul cu acel meci, selectat de pe DVD-ul „Steagul Roşu Braşov – Anii de glorie”.

Sunt un tip care adoră la nebunie detaliile. Pentru a nu vă plictisi prea tare o să vă atrag atenţia asupra a doar două astfel de detalii observate în videoclip. Mai întâi, când şutul din lovitură liberă a lui Nagy este respins incredibil în corner de Carmelo, un miliţian aflat în spatele porţii, aproape de peluză, are o reacţie foarte savuroasă. Celălalt detaliu este faptul că am reuşit să identific faza din meci în care a fost realizată fotografia de la „Prima pagină” (o găsiţi mai jos). Faza e reprezentată de cornerul care urmează loviturii libere, cu Carmelo respingând mingea. În dreptul porţii se observă trei fotografi, iar unul dintre ei este fără îndoială Szabó Sándor, bunicul amicului meu Aron, cel care a realizat fotografia. Pariul meu este că Szabó Sándor e cel aflat în centrul grupului de trei.

În continuare, pentru că partea video cu restul golurilor nu mai există, permite-ţi-mi s-o fac pe poetul şi să încerc a vă crea prin cuvinte imaginile unei victorii fantastice.

  • golul de 1-2: Jose Maria Garcia Lavilla, bine lansat de Alfredo di Stefano (un fel de Messi-C.Ronaldo-Ronaldinho al acelor vremuri) surprinde asistenţa cu golul său din minutul 49.
  • La fel ca şi la prima egalare, nu trec prea mult minute până ce „stegarii” redevin chit. În minutul 52, fundaşul lateral-dreapta al echipei, regretatul Mihai Ivăncescu, prinde o torpilă de la 25 de metri şi Carmelo culege mingea din plasa îmbibată cu apă, noroi şi glorie „stegară”.
  • golul de 3-2: tribunele încurajează tot mai frenetic echipa şi  „stegarii” atacă necontenit pentru a prinde avantajul pe tabelă. În minutul 60 Nicolae Pescaru, virtuosul număr 5 de la mijlocul terenului, obţine un penalty după ce este trântit în careu. Responsabilitatea executării şi-o asumă Ivăncescu, marcatorul precedentului gol. Dacă a reuşit s-o bage în aţe de la 25 de metri, de la 11 metri şi doar cu portarul în faţă toată afacerea trebuie să fi părut o formalitate. Cine ştie însă prin ce noian de emoţii trecea în drumul său spre mingea aşezată pe punctul cu var Mişu Ivăncescu? Şi chiar dacă au fost emoţii cu carul, „doiarul” Steagului nu le-a lăsat să se vadă şi a executat cu siguranţă aducând Braşovul în avantaj.
"Stegarii" asediază poarta spaniolilor iar Alfredo di Stefano (dreapta, tricou dungat) nu poate decât să privească cum "albii" vin în valuri spre poarta lui Carmelo. În fotografia de mai sus fundaşul braşovean Nagy are o mare ocazie de gol. Fotografie realizată de Szabó Sándor şi publicată în ziarul local de limbă germană Volk Zeitung.
  •  golul de 4-2: cursa pentru totul s-au nimic se declanşase de-a binelea în acest moment, „stegarii” fiind la un singur gol de a egala scorul general. În minutul 80, Pescaru face o combinaţie la marginea careului de 16 metri cu Haşoti, „bulgarul” îl găseşte apoi în careul supraaglomerat pe Marcel Goran cu o excepţională pasă dată pe culoar iar acesta, cu spaniolii în cârcă din cauza marcajului la sânge, reuşeşte cumva, naiba ştie cum, să şuteze la poartă şi să facă 4-2. Victorie Steagu’ !!!

După retur, la cabine

Nicolae Campo
Julian Riera Navarro, bdfutbol.com
Julian Riera Navarro, bdfutbol.com

După ultimul fluier extazul şi regretul se regăseau în proporţii aproximativ egale în vestiarul Steagului. Era, pe de oparte, bucuria şi satisfacţia de a fi reuşit egalarea scorului general cu un adversar de certă valoare, dar şi părerea de rău pentru ratarea unui al cincilea gol care ar fi soluţionat definitiv destinul acestei confruntări.

Astfel, imediat după meci, căpitanii celor două echipe, Nicolae Campo (Steagu’ ), Julian Riera Navarro (Espanyol) şi arbitrul Stjepan Varazdinec (Iugoslavia) s-au retras pentru a efectua tragerea la sorţi privind locul de disputare a meciului cu numărul trei, care să decidă echipa calificată în sferturile competiţiei. Raportat la fotbalul actual, în care tragerile la sorţi sunt computerizate, tehnologizate şi ştampilate, o să vă vină poate greu să credeţi cum s-au întâmplat lucrurile pe 16 februarie 1966. Cu noroiul încă proaspăt pe tricouri şi mirosind a transpiraţie şi iarbă, Campo şi Navarro stau cu mâinile în şold sau se sprijină de pereţii holului principal din tribuna de cărămidă roşie a „Tractorului” aşteaptând ca arbitrul să facă bileţelele cu echipele. La vestiare, jucătorii „steagari” se roagă să pice la sorţi Barcelona pentru a putea juca din nou la lumina reflectoarelor de pe „Sarria”. Arbitrul face bileţelele cu numele echipelor şi le pune într-o pălărie. Dar cine să extragă? Se dă cu banul! Campo câştigă aruncarea, bagă mâna în pălărie, amestecă puţin bileţelele apoi scoate unul: Steagul Roşu! „Jucăm acasă, fantastic! Trebuie să-i anunţ pe băieţi!”. Sprintează într-un suflet la vestiarul colegilor săi pentru a le da vestea cea mare: „Băieţi, e extraordinar! Jucăm tot la Braşov!”. Un moment de linişte după care urmează o explozie la adresa căpitanului Campo. Neştiind română, spaniolii aflaţi în vestiarul alăturat au crezut probabil că ” ‘mnezeii mă-tii, Campo!” erau felicitări adresate căpitanului pentru mâna bună avută la tragerea la sorţi.

Oficialii barcelonezi au tot încercat să-i convingă pe cei braşoveni să joace meciul trei în Spania. S-au angajat chiar să ofere toate încasările rezultate în urma barajului clubului de sub Tâmpa, le-au făcut jucătorilor şi staff-ului „stegar” tot felul de cadouri constând în stofe scumpe şi bijuterii dar degeaba. Oficialii braşoveni se bazau foarte tare pe avantajul propriului pe teren şi pe susţinerea publicului aşa că nici prin gând nu le trecea să accepte oferta spaniolilor. Meciul trei s-a jucat pe 2 martie 1966.

Prima pagină

Cu litere mari şi cu o fotografie pe toată pagina, Volk Zeitung anunţă superba victorie reuşită de braşoveni în Cupa Europeană a Târgiurilor. În instantaneul publicat de ziar, avem o fază din prima repriză, cu portarul Carmelo boxând mingea sub atenta privire a "stegarului" Goran. Fotografie realizată de Szabó Sándor.

Fineţuri

  • Meciul cu Espanyol Barcelona s-a jucat în optimile de finală ale Cupei Oraşelor Târguri (Europa League de azi – fosta Cupă UEFA). „Stegarii”, din motive care îmi sunt momentan necunoscute, nu au jucat în turul 1 al competiţiei fiind repartizaţi direct în  şaisprezecimi. În această fază, Steagu’ a întâlnit într-o dublă manşă jucată în noiembrie pe NK Zagreb (pe vremea aia parte din Iugoslavia). După 2-2 la Zagreb (Goran şi „Lulu” Năftănăilă marcatori),  batem la retur cu 1-0, Emanoil Haşoti reuşind golul în minutul 14. Şi iată cum „stegarii” deveneau a doua echipă românească, după Petrolul (1964/65) care ajungea în… primăvara europeană. Amuzant? Sincer, nu ştiu dacă e mai amuzant faptul că atunci puteau ajunge în primăvara europeană după numai două meciuri, decât faptul că în prezent euro-competiţiile s-au diluat foarte tare. Cunoscătorii ştiu ce spun.
  • În meciul tur cu Espanyol, jucat în nocturnă pe Estadio „Sarria”, s-a mers cap la cap până în minutul 81. Carmelo Amas Mendez deschisese scorul în minutul 41, iar fundaşul lateral Octavian Zaharia egalase chiar înainte de pauză, în minutul 43. „În urma a două greşeli copilăreşti”, cum a caracterizat Ploeşteanu ultimele minute din meci, catalanii înscriu prin acelaşi Mendez în minutul 81, Jose Maria Sanchez Rodilla stabilind scorul final la 3-1 în minutul 85. Ziarul spaniol El Mundo Deportivo scria după meci că „Steagul Roşu merita un rezultat egal”. Între merit şi realitate a existat, după cum vedeţi şi voi, o „mică” diferenţă, aşa că „stegarii” au transpirat din greu la retur.

“Condiţiile de joc deosebite pentru noi ( teren neobişnuit de tare, joc în nocturnă) şi accidentările, au scăzut mult potenţialul echipei. Spaniolii, cu mulţi internaţionali, au practicat un joc dur (Campo a fost pe braţe scos din teren), deşi au o foarte bună pregătire tehnică, iar Di Stefano este un coordonator de o rară inteligenţă. Golurile victoriei s-au marcat în superioritate numerică şi în urma a două greşeli de-a dreptul copilăreşti ale apărării noastre imediate.”

Silviu Ploeşteanu, antrenor Steagul Roşu Braşov

  • La meciul de pe „Sarria” îşi face debutul (!!!) în tricoul Steagului un unguraş simpatic venit de la Târgu Mureş pe nume… Csaba Gyorffy. Da, acela a fost primul meci jucat de nea’ Buţi pentru Braşov! Şi atât de bine a jucat încât după meci oficialii clubului spaniol au încercat să facă pe dracu-n patru pentru a-l aduce pe Gyorffy sub culorile lor. La cina de după meci, Alfredo di Stefano îl abordează pe Gyorffy şi îi spune acestuia să rămână în Spania şi să joace pentru Espanyol. Cum „stegarul” refuză politicos oferta intervine şi Zoltan Czibor, parte din staff-ul Espanyol-ului, şi îi oferă 100 de dolari cu menţiunea că oricând are uşa deschisă la clubul catalan. Văzând că Gyorffy tot nu se lasă, di Stefano îl sună pe Ferenc Puşkaş, fostul său coleg de la Real Madrid, sperând că poate-poate reuşeşte el să-l înduplece. Nici o şansă! Gyorffy nu a vrut să plece din ţară temându-se că familia sa va avea de suferit de pe urma rigorilor regimului comunist. A rămas la Braşov şi a jucat pentru Steagu’ timp de 11 ani la rând, strângând vreo 300 de „tricouri” all-time. Mă gândesc acum la o chestie: dacă Gyorffy ar fi riscat atunci să plece în Spania, cu siguranţă n-ar fi prins turneul Naţionalei Olimpice din Uruguay de peste un an. Ceea ce înseamnă că n-ar fi primit niciodată un tricou galben cu dungi negre de la Alberto Spencer, vedeta echipei Nacional Montevideo. Ceea ce înseamnă că…

“Românii au arătat o clasă înaltă, un joc omogen.”

ziarul spaniol El Noticiaro Deportivo

  • La meciul tur cu Espanyol, făgărăşeanul Iuliu Năftănăilă, un tehnician de super clasă, suferă o accidentare ca urmare a jocului destul de dur practica de spanioli (şi căpitanul Nicolae Campo a părăsit terenul purtat pe braţe fiind accidentat). Accidentarea a fost destul de gravă pentru că, spre deosebire de Campo care şi-a putut conduce colegii din teren la Braşov, Năftănăilă nu şi-a putut pune în folosul echipei fantezia nici în retur şi nici la rejucare. Evident, nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat Steagu’ cu un „Lulu” apt să creeze cele mai nebănuite scheme şi idei de joc?
  • Barajul de pe 2 martie a fost pierdut de ai noştri cu un nemertitat 0-1. Profitând de o greşeală a apărării „stegare”, spaniolii au marcat golul calificării prin Cayetano Re Ramirez (împrumutat de la concitadina FC Barcelona) în minutul 54. Atacurile braşovene ce au urmat până la final nu au putut străpunge apărarea echipei Espanyol, când mai exactă, când mai disperată în degajarea balonului cât mai departe de buturile proprii.
  • Dacă tot am amintit şi de cealaltă echipă a oraşului Barcelona, trebuie să mai menţionez ceva: dacă ar fi trecut de Espanyol, în sferturile ediţiei 1965/66 ale Cupei Oraşelor Târguri, Steagu’ ar fi întâlnit pe FC Barcelona. Ca fapt divers, în derby-ul Cataluniei ce a avut loc în această fază a competiţiei, FC Barcelona a trecut de Espanyol prin două victorii la limită cu 1-0.

Adamache – Ivăncescu, Zaharia, Jenei, Nagy – Campo, Pescaru – Haşoti, Necula, Goran, Györffi

Primul 11 braşovean, care în meciul de pe 16 februarie 1966 a învins Espanyol cu 4-2. Cinste lor!

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Szabó Áron spune:

    Ce vremuri si ce performante… Sa stii ca o sa-l intreb pe bunicu` unde exact a stat. Sincer eu nu stiu care o fi. Victor Secereanu este unul dintre cei care stau `pe jos` fost la Drum Nou, a scris cronica desfasurari meciurilor si a si facut poze. Vorbim mai pe larg prin mail. Hai Steagu`!!!

  2. Adrian Aliman spune:

    BANDERA ROJA ! Ce fain suna. Che Guevara ar fi fost mandru sa citeasca asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s