Sâmbătă | 17.30 | Modarom

Se spune că un popor are liderii pe care îi merită. Destul de relativă această percepție întrucât nu cred că România a meritat ca vreme de 22 de ani să fie condusă de descendenții fostului Partid Comunist Român, pentru a căror dispariție de pe scena publică a curs mult sânge în decembrie 1989 în toată țara.

Nu vorbesc aici despre a face politică, ci despre a face ceea ce este corect. Anume, să spunem „gata, ajunge!”. Interlopii, falşii şi vânduţii nu mai au nici un loc şi nici un drept în ţara asta! Ei nu mai pot fi liderii acestei naţii. Din cenuşa lui 1989 ne-am născut noi, ăştia tineri, care eram încă în scutece când se trăgea pe străzi, şi au renăscut bătrânii, cei care nu au căzut în plasa manipulării FSN. Da, mai există şi o altă categorie de oameni în ţara asta, care nu sunt „portocalii”, „roşii” sau „galbeni”. Pe cinem punem în locul politicienilor care au adus ţara pe buza prăpastiei (cine crede că doar Băsescu şi Boc poartă răspunderea, restul politrucilor fiind absolviţi de orice vină, nu are toate ţiglele pe casă) în ultimii 22 de ani? Asta să fie ultima noastră problemă.

Până una-alta, la Braşov, sâmbătă de la 17.30, ne adunăm în faţă la Modarom, cei neafiliaţi politic, studenţi, elevi, muncitori, suporteri, pensionari, cetăţeni, şi milităm pentru lucruri simple: dreptate şi corectitudine.

Paşnici, Apolitici, Uniţi !         Braşov – Modarom – 21 ianuarie 2012 – 17.30

P.S. fără feţe acoperite, nu avem nimic de ascuns, şi fără a răspunde eventualelor provocări venite din partea forţelor de ordine.

8 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Lecko spune:

    in seara asta nimic?

  2. Nae spune:

    Bravo copii, eu am facut-o in 89 pentru fiica mea si poate pentru voi, atunci ma gindeam doar la mine si ai mei. Cred ca greseam ginditi-va la natie, natiune si apoi la voi ca de acolo veniti. incercati sa distingeti sa nu mai credeti in promisiuni, intrati in viata politica in partide, penetratile din interior ca din exterior este egal cu zero daca nu va implicati sa veniti voi ca sunteti tineri, noi , puri si alta mentalitate si viitorul este al vostru. Lasati-ne pe noi cei de virsta 2-a sa traim din amintiri , voi traiti din viitor. Fiti optimisti fiindca viitorul este al vostru si construitil asa cum vreti, eu va sustin.

  3. Cosmin. spune:

    JOS PARTIDUL UNIC AL CORUPTILOR!
    PSD-PDL-PNL-UDMR-PC-UNPR

  4. Adrian Aliman spune:

    O informatie pe alta tema. Pe siteul gsp.ro s-a initiat un concurs de bloguri sportive. Ar fi bine daca Razvan ar inscrie si „la Stegaru’ ” in concurs. Nu atat pentru premii, cat pentru posibilitatea de a ne face cunoscuti.

    1. Adi, am înscris și blogul nostru la concursul acela, sper să iasă ceva. Aștept să-mi dea confirmarea de participare și o să pun un widget de votare undeva pe blog.

      P.S. scuze că n-am mai ajuns la Reduta, am fost prins cu treburi academice.

  5. morsanu spune:

    Uite cum a fost în București cu Noua Dreaptă http://www.antena3.ro/romania/miscarea-noua-dreapta-a-fost-alungata-din-piata-universitatii-152420.html

    Când am plecat, auzeam lumea vorbind de miting ca fiind al Noii Drepte, nicidecum al suporterilor. Dpmdv, e păcat că se face asocierea asta.

  6. Ovidiu spune:

    Cosmin, chiar toti sunt corupti, i-ai verificat tu personal? Anarhia e solutia, nu?:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s