Să iernăm

Au revoir, mon cher! Până la primăvară îţi vom duce dorul, bătrân stadion. Suntem bucuroşi că ne-am putut lua rămas bun de la tine cu zâmbetul pe buze, fericiţi cu toţii de victoria reuşită de „stegari”.

Sfârşitul de an, totuşi, nu înseamnă hibernare totală pentru suporterul „stegar”. Turneul „Ibrahim Dossey” al cărui kick-off e programat pentru vinerea care urmează şi cele două deplasări din Liga 1, de la Târgu Mureş şi Mediaş deplasarea de la Târgu Mureș (cică Mediașul s-a anulat) sunt motive suficiente de a rămâne conectaţi până aproape de Crăciun la farmecul jocului cu băşica.

Şi de la meciu’ cu Astra avem câteva fotografii destul de reuşite, pe care le puteţi vedea în galeria de pe FCSteagu.ro şi pe care le puteţi salva pentru amintirea personală. Mai jos, un fel de „teaser” a ceea ce ve-ţi găsi la linkul menţionat anterior.

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Rareș spune:

    Te contrazic puțin, să nu fie cu supărare, meciul de la Mediaș nu se mai joacă acum, ci în primăvară.

    1. Nu e nici o supărare. Citisem mai demult că s-ar juca și am rămas cu ideea aia. Aia e, mergem la Mureș. Iar!

  2. andrei spune:

    si meciul de la Tg Mures e vineri seara de la 20:30

    1. Într-adevăr, o fatidică suprapunere de evenimente aș zice. O să programez meciurile brigăzilor pentru sâmbătă pentru a nu interfera cu cei care vor face deplasarea la Tg. Mureș

  3. Nae spune:

    Sa iernam , corect spus Razvane, la gura sobei dintr-o cafenea la o cana de vin fiert, ca iarna-i lunga, sa incepem si noi suporterii pregatirea unei noi campanii, prin a ne cunoaste mai bine, a ne organiza mult mai bine si mai eficient, sa construim o asa zisa „noua” galerie prin „modernizarea” uneia dintre cele mai vechi si stimate galerii din tara, care cindva se batea la primele locuri in clasamentul concursurilor „fair play” si „Petciovschi”, care recompensa orasul cu media cea mai mare de spectatori .Incercam ?

    1. Evident că ar fi ok să facem o întâlnire a tuturor celor care chiar vor să fie implicați într-o mișcare pe termen lung și să înceapă să miște iar și pe la noi treburile. Rămân, așadar, de stabilit doar o zi și un loc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s