Anno Domini 1987

Motto: „Credeţi că oamenii ăia au ieşit de prea bine?”

Cătălin Bia, student la Braşov, în timpul dialogului cu un colonel de la Securitate

Există mai multe motive pentru care Braşovul poate fi declarat „oraşul anului 1987” şi pentru care data de 15 noiembrie ar putea putea fi instituită ca zi oficială de aniversare a oraşului de sub Tâmpa. Rolurile principale, evident, braşovenii, societatea şi fotbalul.

PREGĂTIREA INVAZIEI

Atât anul, cât şi ziua, reprezintă momente când conştiinţa naţională a renăscut în oraşul imnului, al primului ziar şi al primelor cărţi în limba română. Într-o Românie cuprinsă de întuneric, frig, teamă şi resemnare, într-o Românie comunistă, braşovenii au căutat calea spre lumină. „Nu mai vrem, gata! Ajunge, futu-vă-n gură să vă futem de nenorociţi!” şi-au zis, mai întâi, muncitorii de la  Întreprinderea de Autocamioane Braşov (Uzina Steagul Roşu – actuala Roman S.A.), după care au luat străzile cu asalt. Unii erau îmbrăcaţi tot în salopetele de muncă, alţii s-au schimbat în haine de stradă, alţii purtau căşti luate suvenir de la ingineri zeloşi a căror tactici comuniste de intimidare deveniseră inutile în faţa furiei.

Pe Calea Bucureşti. O parte din muncitori pot fi văzuţi pe trotuar şi, dacă vă uitaţi cu atenţie, puteţi vedea pe stradă, mascaţi de plopi, grosul coloanei de muncitori. Foto: Maria Petraşcu

Secţia 440 a impus ritmul şi într-o coloană, la început timidă, aceştia au ieşit pe porţile Uzinei decişi să-şi caute dreptatea la Comitetul de Partid (aflat în clădirea actualului Consiliu Judeţean Braşov). „Înarmaţi” cu steagurile roşii şi steagurile tricolore care tronau la poarta principală, doleanţele muncitorilor, în primă fază, erau, să le zicem aşa, de uz intern: „pe ce motive au decis mai marii uzinei reducerea salariilor când conducerea Partidului se lăuda cu o viaţă în lux?”. Pe Calea Bucureşti, gălăgia coloanei de muncitori a fost interpretată de către cetăţenii aflaţi în casă sau pe stradă ca o manifestaţie de bucurie în urma unui meci al echipei locale de fotbal, FCM Braşov. O bănuială normală, din moment ce muncitorii „stegari” din timpul săptămânii erau şi suporterii „stegari” de duminică. Dar nu a trecut mult timp până ce lumea şi-a dat seama că scandări precum „unde sunt banii noştri?” sau „vrem mâncare!” nu au nimic de-a face cu fotbalul. „Să fie oare… ?”, se întrebau braşovenii fără a duce fraza la capăt de teamă să nu fie alarma care spulberă sentimentul de visare. Un tată, aflat cu copilul său pe balcon, îl pune în braţele soţiei sale, îşi ia repede o geacă pe el, şi coboară în stradă pentru a se alătura colegilor săi. Nu era un vis, era real. Sfidând dogma comunistă, „ăia de la Steagu’ ” au ieşit în stradă să ceară socoteală celor înconjuraţi cu o aură de semi-zei: şefii Comitetului local de Partid.

ANTI-COMUNISM

Rândurile mulţimii devin tot mai mari şi până la Spitalul Judeţean troleibuzele sunt blocate în trafic. Iar acolo, în faţa Spitalului Judeţean, are loc intonarea cântecului „Deşteaptă-te, române!”, un cântec interzis de regim. Iosif Farkaş a dat tonul, iar o mulţime de câteva mii a început să cânte alături de el viitorul imn al României. La 139 de ani de când acest cântec fusese compus şi cântat pentru prima dată chiar în oraşul de sub Tâmpa, braşovenii începeau exerciţiul de recuperare a istoriei şi demnităţii. „Jos comunismul!” a început să se strige în faţa Spitalului Judeţean iar protestul iniţiat de muncitorii uzinei se transforma într-o revoltă la adresa regimului comunist. „Jos Ceauşescu! Jos dictatura!”, „LI-BER-TA-TE!” strigau într-o singură voce mii de oameni care descoperiseră că, într-adevăr, puterea aparţine celor mulţi. Braşovul devenise în acel moment singurul oraş cu adevărat liber din România anului 1987 şi în timp ce Securitatea căuta manualul de instrucţiuni pentru situaţii de criză, marşul anti-comunist al Braşovenilor continua spre sediul Comitetului de Partid.

15 Noiembrie 1987, Braşov. Coloana de muncitori apropiindu-se de Hidromecanica. În această fotografie ei se află în dreptul Bisericii de Lemn. Foto: Pavel Paul.
15 Noiembrie 1987, Braşov. Coloana de muncitori apropiindu-se de Hidromecanica. În această fotografie ei se află în dreptul Bisericii de Lemn. Foto: Pavel Paul

La Hidromecanica, o primă baricadă instalată de forţele de ordine este trecută cu brio, cupola actualului Consiliu Judeţean începând să se zărească în depărtare. Mesele festive pregătite pentru mai marii oraşului cu ocazia celebrării alegerilor dinainte câştigate din duminica lui 15 noiembrie 1987 n-au făcut decât să alimenteze ura pentru tot ce simboliza regimul comunist. Marius Nicolaescu şi Dănuţ Iacob, doi tineri „stegari”, marchează apogeul zilei prin dărâmarea de pe cupola clădirii a portretului care-l înfăţişa pe preşedintele Nicolae Ceauşescu, portret călcat mai apoi în picioare şi ars de mulţime. Trupele USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) şi blindatele Securităţii reuşesc să încercuiasă zona în care se manifestau locuitorii oraşului pentru a trece mai apoi la dispersia violentă a protestatarilor. Unele arestări se fac pe loc însă infernul avea să se coboare pe pământ abia în zilele următoare.

DUPĂ 15 NOIEMBRIE 1987

Spre deosebire de protestele sindicatului „Solidarnosc” (Solidaritatea) din Polonia, care reprezenta o mişcare bine organizată cu o agendă politică clară, revolta din 15 noiembrie 1987 a braşovenilor a fost lipsită de un lider şi de un plan de acţiune bine stabilit, fapt ce nu a făcut posibilă continuarea mişcărilor de protest la adresa regimului începute în acea zi ci a condus spre redescoperirea „Fenomenului Piteşti„. Ce înseamnă, pe scurt, fenomenul Piteşti? Metode de tortură fizică şi psihică duse pe cele mai înalte culmi ale inumanităţii, menite a „reeduca” morala greşită a celui aflat pe scaunul de totură. Acest fenomen a luat naştere în anii ’50, când stalinismul din ţara noastra şi practicile de aici îi mirau chiar şi pe „tovarăşii” de la Moscova.

Frica instaurată ulterior printre participanţii la revoltă nu era fără temei, mulţi dintre aceştia anticipând ororile ce aveau să urmeze. Aflaseră de la părinţi ori bunici cum „discută” partidul cu cei proscrişi şi erau convinşi că vor fi invitaţi şi ei la un „dialog”. Orele de libertate din ziua de 15 noiembrie fuseseră sublime, însă aveau ele să merite infernul care se preconiza? După cum aveau să declare cei care au trecut prin beciurile Securităţii de la Braşov şi Bucureşti şi care au făcut cunoştinţă cu „anii ’50”, totul s-a meritat! Au fost privaţi de somn şi bătuţi până la (sau dincolo?) de limitele rezistenţei umane, au fost ameninţaţi cu moartea, unii au fost chiar la un pas de a fi executaţi, dar au rezistat şi au putut spune că s-a meritat! Cei dragi le-au fost ameninţaţi, au fost puşi să facă pe turnătorii în schimbul unor favoruri colosale, au fost deportaţi, dar au rezistat pentru a spune după 1990 unei Românii întregi, „s-a meritat!”. Epoca i-a numit huligani şi golani, nu protestatari sau revoluţionari pentru a nu acorda revoltei lor statut politic. Pentru regim, în obtuzitatea lui cretină, era de neconceput ca oamenii să se revolte împotriva sistemului, şi tocmai de aceea i-a transformat în elemente „degenerate” care în loc să muncească au ieşit în stradă să facă prăpăd în oraş. Despre lozincile anti-comuniste de la Braşov, presa din România, aservită evident regimului, n-a suflat nici un cuvânt. Şaizeci şi unu (61) de braşoveni au fost condamnaţi în urma procesului mascaradă din 3 decembrie 1987. Aceştia au fost daţi afară de la Uzina de Autocamioane şi deportaţi prin diverse zone ale României, departe de familiile lor, de unde s-au întors la Braşov abia după 1990. Unii, cum este cazul lui Vasile Vieru, nu au mai revenit niciodată în oraşul de sub Tâmpa, murind în deportare ca urmare a rănilor provocate în timpul anchetei.

„ÎN ACEASTĂ ZI NU SE ŢIN CURSURI”

Pe lângă muncitori, şi şase studenţi ai Universităţii „Transilvania” (Universitatea Politehnică cum se numea pe atunci) au fost arestaţi, exmatriculaţi şi deportaţi pentru faptul că au solidarizat cu protestatarii. Cătălin Bia (Cluj), Lucian Silaghi şi Horia Şerban (ambii din Oradea), studenţi la Silvicultură, au afişat un banner pe care scria „Muncitorii arestaţi, nu trebuie să moară!” pe treptele din faţa cantinei studenţeşti din Complexul Memorandului (Memo), bannerul fiind confecţionat de Cătălia Bia. La 20 de minute de la iniţierea protestului, cei trei studenţi sunt abordaţi de o patrulă a Miliţiei şi duşi în garajul Rectoratului. Între timp, zeci de studenţi, colegi de-ai celor trei, se adună în faţa garajului cerând eliberarea lor, fiind nevoie de intervenţia a şapte echipaje USLA pentru dispersarea studenţilor. (sursa: jurnalul.ro). Pe 23 noiembrie, decanul Facultăţii de Silvicultură, Victor Stănescu, convoacă o şedinţă prin care se cere exmatricularea celor trei protestatari.

2010. Expoziţa anti-comunistă organizată de Asociţia "15 Noiembrie 1987" în Piaţa Sfatului. Mesajul confecţionat de clujeanul Cătălin Bia acum 24 de ani.
2010. Expoziţa anti-comunistă organizată de Asociaţia "15 Noiembrie 1987" în Piaţa Sfatului. Mesajul confecţionat de clujeanul Cătălin Bia acum 24 de ani.

Pe 15 decembrie 1987, după stabilerea sentineţelor din procesul de pe 3 decembrie, alţi trei studenţi, seralişti din Zărneşti, Mihai Torjo, Marian Brâncoveanu şi Marian Lupoj împânzesc Corpul T al Universităţii (cel vizavi de Parcul Central) cu mesaje anti-Ceauşescu. Rectorul Universităţii la acea vreme, doamna Filofteia Negruţiu, la auzul veştii a dat ordin să se închidă Corpul T şi să fie afişat următorul mesaj: „În această zi nu se ţin cursuri. Corpul T este în reparaţii”. După ce a pus clădirea sub carantină, respectiva doamnă a raportat Comitetului Judeţean de Partid cele întâmplate. Evident, toţi au avut aceeaşi soartă: au fost exmatriculaţi şi deportaţi.

Braşov. Corpul T al Universităţii "Transilvania", locul unde "grupul de la Zărneşti" a celebrat prin mesaje anti-ceauşiste o lună de la revolta muncitorilor braşoveni.

De altfel, momentele aniversare legate de 15 Noiembrie care au urmat, au fost atent monitorizate de Securitate pentru a se tăia din faşă orice încercare din partea populaţiei de a celebra evenimentul. În 1988, la un an de la revoltă, cuplul dictatorial, Nicolae şi Elena Ceauşescu, efectuează o vizită la Uzina de Autocamioane. Muncitorii consideraţi turbulenţi au fost închişi în secţii, cuplul prezidenţial fiind întâmpinat cu urale de muncitori obedienţi, cei mai mulţi aduşi de la alte întreprinderi. Rolul acestei vizite era de arăta atât poporului român cât şi Occidentului, că evenimentele din 1987 au fost opera unor „beţivi” şi „certaţi cu legea”, că nu a fost nimic politic la mijloc şi că, de fapt, clasa muncitoare susţine ardent regimul din ţara noastră. Manipulări marca PCR.

Pe 15 Noiembrie 1989, la doi ani de la revolta muncitorilor, Calea Bucureşti era împânzită de patrule cu câini şi un elicopter al Miliţiei survola oraşul.

PESTE HOTARE

Doar că în afara ţării, acolo unde paranoia ceauşistă nu avea nici un control, ziare din Italia, Franţa, Polonia şi alte ţări, relatau despre gravele incidente petrecute în România şi despre cum ceasul lui Ceauşescu a început să ticăie.

Italienii anunţând pe prima pagină despre revolta de la Braşov. sursa: 15noiembrie1987.ro
Francezii anunţă lovitura de măciucă primită de regimul comunist din România: sursa: 15noiembrie1987.ro
Varşovia. Polonezii solidarizează cu protestul braşovenilor iar poliţia intervine. "Lupta pentru drepturile omului în ţările din Europa de Est / Internaţionala Dizidenţei / Manifestări simultane de solidarizare cu poporul român au avut loc pe 1 februarie la Budapesta, Varşovia şi Praga (n.r. toate capitale aflate în blocul comunist) Sursa: expoziţia anti-comunistă organizată de Asociaţia "15 Noiembrie 1987" în 2010, în Piaţa Sfatului.

ÎN ZILELE NOASTRE

În România anului 2011, mânată de tot felul de idei şi mentalităţi care mai de care mai dubioase, tot „golanii”, „huliganii” şi „degeneraţii” nu lasă istoria să moară.

Au trecut 24 de ani de la revolta din 15 Noiembrie 1987. Un bulevard care poartă numele acelui moment istoric şi o troiţă ridicată în locul unde „Deşteaptă-te, române!” a răsunat în anii grei ai comunismului sunt elementele fizice care nu lasă memoria lui Noiembrie ’87 să piară. Entuziasmul primilor ani de după 1990, când mii de oameni se adunau pentru a celebra 15 Noiembrie s-a stins şi el, încetul cu încetul. Speranţele şi visele care au alimentat curajul de acum 24 de ani s-au aplatizat sub bocancul greu şi plin de noroi al clasei politice care i-a urmat lui Nicolae Ceauşescu. Când o viaţă mai bună în propria ţară a început să se traducă prin „a pleca dincolo”, devenise clar că atingerea acelor vise şi speranţe pentru care s-a luptat şi murit în Noiembrie ’87 şi Decembrie ’89 va mai dura ceva timp.

Totuşi, aici, în oraşul de sub Tâmpa, 15 Noiembrie 1987 nu are cum să treacă precum o zi ca oricare alta. Mulţi dintre noi am avut părinţi ce s-au aflat acum 24 de ani pe străzile oraşului şi fie măcar pentru acest lucru simţim că este de datoria noastră să comemorăm, în felul nostru, ziua care nu se uită.

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. sorake spune:

    Ce sa zic, foarte tare ca de obicei.Tatal meu a fost atunci acolo,,acum cred ca e randul meu sa duc mai departe ce s-a inceput atunci si drept urmare vreau sa particip la mars.(pt a doua oara)
    Consider ca avem impotriva cui sa ne facem auzite scandarile, unul din marii criminali ai istoriei noastre recente si tradator in acelasi timp, acum este inca liber si ne zambeste pe la tv cu gura pana la urechi.el trebuie inchis..Muie Ion Iliescu.(el i-a tradat si pe ai lui), acum este inca liber si ne zambeste pe la tv cu gura pana la urechi.el trebuie inchis..Muie Ion Iliescu.

  2. Din cate stiam eu, arestarile nu au inceput pe 15 noiembrie si in nici un caz la judeteana de partid, ci de abia dupa vreo doua zile, dupa ce au fost vizionate nite filmulete facute de turisti cazati la Capitol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s