Drumul „stegarilor” | Treceţi batalioane „stegare” Carpaţii!

„Trenul accelerat, numărul 824, din direcţia Braşov, va sosi în staţie la linia 1…”, anunţă sosirea noastră „vocea” gării din Sibiu. Mijloc de iunie, 1987. Inconfundabilul scârţâit al roţilor de tren ne face pulsul să crească. Adrenalina goneşte prin vene. „Stop! Toată lumea jos”, se aude vocea lui Lătrău dând ordinul. Când s-au deschis uşile vagoanelor, parcă s-a rupt barajul de la Vidraru. Eram mulţi, mulţi ca niciodată. De la locomotivă şi până la ultimul vagon cum te uitai, vedeai numai galben-negru în faţa ochilor. „Au venit stegarii!”, aud un călător care-şi aştepta trenul schiţând cu un zâmbet larg situaţia momentului.

„Sunteeem galeria echipei braşovene, sunteeem galeria echipei Fe-Ce-Me!!!”. Eram vreo 8 mii, care veniţi cu trenul, care cu maşini pline ochi, şi-am mărşăluit spre stadion prin oraşul de pe Cibin de parcă eram trupe cuceritoare. Într-adevăr, au venit „stegarii”! Pe stadion, de la o peluză la alta, toată Tribuna a II-a, eram numai braşoveni. Steagurile noastre au acoperit dintr-un capăt în celălalt gardul tribunei. „Zeiţa” era acolo, veghind poarta lui Şanta şi pe el în zborurile sale, la fel cum „Cavalerii”, prin impozanta lor prezenţă ecvestră, spuneau doar atât: la atac, „stegari”! Barbu, Naghi, Ştefănescu, Mărgărit, Şulea şi restul au făcut întocmai.

La golul lui Avădanei, cu un şut a cărui traiectorie a fost desprinsă din liniile unei opere renascentiste, stadionul s-a cutremurat. Am simţit vibraţiile în gambele picioarelor, însă după câteva secunde nu mai ştiam dacă ceea ce simt sunt încă trepidaţiile exploziei galben-negre, sau dacă e tremurul emoţiilor că ne-am putea califica, iarăşi, în semifinale. „E unu-zero pentru noi! E unu-zero pentru noi! Ne-am calificat!!!”, ţipa cineva ca şi cum ar fi ultimele sale cuvinte pe lumea asta. Curios lucru, acel „ne-am calificat” al vecinului de tribună mi-a mai oprit puţin din tremuratul picioarelor. Însă, dacă picioarele nu mai înmagazinau toate acele emoţii şi sentimente, ele trebuiau, bineînţeles, să-şi găsească loc altundeva. Iar, după cum bine se ştie, inima e mereu vacantă.

Scorul e unu la unu. Argeşul egalase în repriza a doua, meciul intrase în prelungiri, iar sibienii, spre mirarea noastră, susţineau echipa din Trivale. Şi cum doar emoţiile provocate de un meci aflat pe muchie de cuţit nu sunt niciodată suficiente, Frăţilă se suie pe gardul împânzit cu steaguri şi începe: „Hai, toată lumea, cât puteţi de tare! Deeeşteaaaptă-teee, rooomâââneee…”. Suntem în oraşul condus de Nicu Ceauşescu, fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, şi 8 mii de oameni ne pregăteam să cântăm „Deşteaptă-te, române!”, imnul interzis ! Sfidarea venea în albastru-galben (şi negru)-roşu. Nici un penalty în ultimul minut nu ne-ar fi făcut inimile să bată la unison atât de tare. „Acuuum ori niciodaaatăăă, croieşte-ţi altă soaaartăăă…”, penalty! Penalty pentru noi! Mai e puţin până la finalul meciului şi Valerică Şulea se pregătea să bată cel mai important penalty din viaţa lui. „Nu pot să mă uit”, aud pe cineva în dreapta mea. Mă gândesc ce să fac eu: să mă uit sau să las sunetul tribunei să mă anunţe de verdict? Reuşesc cumva să mă adun şi să înfrunt penalty-ul cu propria mea privire. Am mâinile împreunate şi fularul tras pe faţă că aproape îmi acoperă ochii. Portarul argeşenilor îmi pare capabil să apare indiferent unde s-ar duce mingea. Blestemate gânduri, care încep să se risipească odată ce Şulea îşi începe epopeea spre minge. Acum mi-e teamă să nu clipesc cumva şi să pierd totul. Printre firele fularului văd varul cum se ridică din locul unde se afla mingea, pentru ca în momentul următor s-o prind cu coada ochiului cum izbeşte plasa porţii. Cu pumnul ridicat spre cer Şulea se îndreaptă spre tribuna noastră, iar 8 mii de oameni încercau să ajungă la Valerică pentru a-l îmbrăţisa.

„Cââântăăăm, glorie Steagului, azi e sărbătoooaaare, de departe vin, bravi stegari, ce-au învins, pe-adversaaaari! Lăăăsaaaţi, cântecul nostru dar mai sus să zboooaaare, iar în calea lor, pregătiţi, triumfal, flori şi elaaan…”, Aida lui Verdi ne-a călăuzit drumul spre casă.

La 6 ani după ce am sărutat iarba stadionului din Plopeni, eram iarăşi în pragul acestui vis numit Cupa României.

Pe 16 iunie 1987, FCM Braşov învingea pe teren neutru, la Sibiu, pe FC Argeş cu 2-1 şi se califica pentru a 5-a oară în semifinalele Cupei României. După această superbă calificare, pe acoperişul unul bloc din cartierul Steagul, în spatele stadionului ICIM, apare un "graffiti" dedicat echipei braşovene şi care stipula crezul "stegarilor" de pretutindeni: Visul unei generaţii - Cupa României
"Fan Culture" anii '80

După cum vezi, drumul „stegarilor” spre Cupă a fost mereu plin de poveşti frumoase. Să fii personaj într-una din poveştile Cupei nu e o treabă imposibilă. Nu te voi minţi că e uşor, pentru că nici braşovenilor nu le-a fost uşor, însă dacă te înscrii pe Drumul Mingii şi dai sfoară-n ţară, ai putea să fi tu cel care scutură varul de pe stadionul „Silviu Ploeşteanu” din Braşov cu lovitura de începere a finalei Cupei României Timişoreana.

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ovidiu spune:

    Cine a scris articolul? E un tip talentat, fara doar si poate. Horatiu?

    Aceea a fost una dintre cele mai frumoase deplasari ale mele. Eu si gasca mea am plecat de seara din Brasov, stiam ca o sa fie omor la trenurile din ziua meciului. A fost arhiplin si trenul cu care am plecat noi, parca in jur de 6-7 seara, in ziua precendenta meciului. Si da, a fost formidabil, atat in orasul de pe Cibin, cat si pe stadion. Noi am cantat o noapte intreaga in centrul Sibiului si n-a venit nici un militian sa ne ia la rost. Le era frica gunoaielor comuniste de noi, eram multi si eram brasoveni! Prim-secretar PCR la Sibiu era tocmai fiul lui Ceausescu (nu stelistul, celalalt, Nicu), iar cand am inceput sa cantam „Desteapta-te, romane!”, in stanga in si dreapta noastra sectoarele neutrilor au inceput sa se goleasca…
    Trebuia sa jucam semifinala cu ceauseii la Ploiesti, dar au mutat-o in ultimul moment la Pitesti, unde se ajungea foarte greu cu trenul. Pana si sinistrele lepadaturi de lepre bolsevice din Ghencea s-au temut de atmosfera infernala in care ar fi evoluat in orasul gazarilor. Iar clubul lui Ceausescu a aranjat urgent sa jucam la Pitesti, unde doar aproape de o mie de stegari au putut face deplasarea.
    Multumesc pentru postarea acestui articol, mi-ai amintit de clipe foarte frumoase.

    1. Răzvan Ionuţ Dobrică spune:

      Ăăă, l-am scriu chiar eu. Ştiu, nici nu eram născut la momentul meciului, dar mi-am imaginat cum ar fi fost dacă eram şi eu acolo. Am mai făcut un articol din ăsta imaginar, legat de sfertul cu Craiova din ’79, de la Plopeni, dar acela e mult mai SF şi mai siropos. Scrie drumul stegarilor în căsuţa de căutare din dreapta, dai scroll în jos şi-l găseşti.

      Îţi mulţumesc şi eu pentru împărtăşirea amintirilor, e mereu o plăcere.

  2. alexbv3000 spune:

    Ce frumos era pe vremuri.

  3. MariusBrasov spune:

    Razvane, acele „grafitti-uri” sunt desenate undeva prin 2004. Il stiu la fata pe acel stegar, dar nu ii mai stiu numele.

    1. Răzvan Ionuţ Dobrică spune:

      Poate faptul că acolo sus mai scrie şi Hooligans ’80 (nu se vede în pozele astea) nu poate fi luat drept un argument solid, că deh, poate tipul de care zici a pictat din amintiri. Dar mie un alt „stegar” mi-a spus că ele sunt din anii ’80.

      N-au cum să fie doar din 2004 acolo pentru că ţin minte când am fost odată prin 2001 la un amical pe ICIM şi atunci le-am văzut pentru prima dată.

  4. Nutzu spune:

    da ba dobrica….alea sunt scrise cand aveao eu vreo 12-13 ani..stiu sigur…ca eram zi de zi pe icim pe zgura si jucam fotbal acolo…si stiu sigur si eu…ca nu sunt facute in anii 80

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s