Una, alta despre deplasarea la Alba Iulia

Un farmec al deplasărilor îl constituie clipa în care întâlneşti oameni pe care, în alte circumstanţe, nu i-ai fi întâlnit niciodată. Dacă la Cluj, cu CFR, am avut ocazia să vorbim în gară, înainte de întoarcerea la Braşov, cu un distins „stegar” relocat la Arad de vreo 30 de ani, posesor al unei arhive de meciuri impresionantă, şi în Cetatea Unirii am avut parte de un moment asemănător.

Despre meci, ştiţi cu toţii: s-a terminat 1-1 şi ambele goluri au fost din penalty. Galeria „studenţilor” prezentă la datorie, tribuna a doua a stadionului „Cetate” fiind aproape plin de „şepci roşii”. De la Braşov, exact 50 de suporteri (conform unei numărători fulger făcută înainte de a deschide sticlele) s-au îmbarcat pe trenul de la şapte fără zece dimineaţa. În cele din urmă, aproximativ 100 de „stegari” au luat loc în tribunele stadionului din Alba. La final am remarcat un grup cel puţin interesant. Profitând probabil de faptul că, duminică fiind, nevestele vor fi la biserică, un grup de vreo 10 „stegari” trecuţi de 35 de ani, din Săcele, au plecat pe furiş la meci cu dubiţa unuia din ei de cum s-a crăpat de ziuă.

În drum spre stadion.
"Armele" pregătite
"Armele" pregătite

După meci, în drum spre gară am vrut să intrăm la un magazin să ne aprovizionăm pentru întoarcere. Înainte de a intra ne abordează… cineva. După hainele zdrenţuite pe care le purta, automat că prima impresie a fost că o fi vreun împrietenit cu străzile care o să ne ceară bani.

Băi băieţi! zice bărbosul către noi. Cine a câştigat Cupa Balcanică şi a dat trei goluri lu’ Beşiktaş în cinci minute?

Reacţia de moment a fost, după ce l-am auzit, să ne uităm la noi cu o figură împietrită. În privirile noastre se citea: „frate, ăsta e stegar de-al nostru!”. Ne-a „citit” şi el, după care continuă.

– Păi şi eu ţin cu Steagu’ , doar sunt trocar din Şchei. Da’ am ajuns pe străzi p’aici. Când era Pescaru, Adamache şi restu’… heheheee.

El a primit două ţigări, una pentru moment, cealaltă pentru viitor. Să tragă din ele şi să-şi amintească cum făcea asta pe vremuri, pe „Tineretului”. Iar noi, noi am venit acasă cu o stare de bine.

Dixit !

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. DlMuresan spune:

    Ce-a fost cu meciul ăsta? Chiar n-aţi vrut mai mult de un egal, deşi aţi fost aproape chiar de victorie, la ce apărare am avut în a doua repriză?

    Oricum, felicitări pentru joc şi deplasare. Comentatorul de la Digi a zis la începutul meciului că sunteţi 300-350 ;))

  2. Răzvan Ionuţ Dobrică spune:

    S-au „pornit” mai greu braşovenii. În prima repriza nici nu am contat pe atac, aşa e. Iar în a doua am fost prea superficiali când trebuia să avem sânge rece.

    Cât despre suporteri, se pare că comentatorul a băut mai mult decât am băut noi pe tren dacă ne-a văzut atâţia. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s