Steagul Roşu XI: Fundaşul dreapa

on

Revenim cu sondajul privind XI-le ideal al echipei Steagul Roşu după o destul de lungă aşteptare.

Până în prezent, fanii i-au votat în XI-le ideal pe portarul Sterică Adamache şi pe fundaşul stânga Ioan Naghy.

De azi, timp de o săptămână fanii pot vota, în urma prezentărilor de mai jos, pe cine consideră ei cel mai potrivit pentru postul de fundaş dreapa. Nominalizaţii, patru la număr, sunt:

Octavian Zaharia

Înainte de a se impune ca fundaş dreapta, Octavian Zaharia, la meciul de debut al Steagului în Divizia A (18 august 1958), a jucat pe postul de… mijlocaş dreapta.

A adunat vreo 200 de meciuri pentru Steagu’ în toate competiţiile (campionat, Cupa României, Cupa Balcanică, Europa). În campania victorioasă prin Balcani din 1961, acesta se impusese deja în postul de fundaş dreapta.

S-a retras în 1966.

Mihai Ivăncescu

Favoritul ocupării postului de fundaş dreapta în XI-le ideal a jucat 208 meciuri pentru Steagul în Divizia A, 239 în total (Divizia A şi Divizia B).

Din 1961 şi până în 1973, numai doi ani nu a fost sub culorile Steagului, în perioada 1962-1964 fiind trimis de Silviu Ploeşteanu la Tractorul Braşov pentru a se căli în focurile diviziei secunde. Revenit la Braşov, joacă exact 227 de meciuri pentru Steagu’. Pe lângă semifinala de Cupa României din 1962, şi-a trecut în cont şi prezenţa în penultimul act al Cupei din anul 1970.

În 1961, la 19 ani, făcea parte din lotul ce câştiga trofeul Cupei Balcanice, rămas până în prezent singurul trofeu din palmaresul echipei noastre.

A debutat pentru Steagu’ în cupele europene cu ocazia remizei, 2-2, de la NK Zagreb, bifând în cele din urmă 4 din cel 5 meciuri ale campaniei respective. În returul cu Espanyol Barcelona, de la Braşov, de pe 16 februarie 1966, reuşeşte să înscrie două goluri în poarta lui Carmelo, întorcând scorul de la 1-2, la 3-2 pentru Steagul. Prin aceste reuşite, Mihai Ivăncescu devenea primul „stegar” autor al unei duble în cupele europene.

Ultimii doi ani ai carierei, 1973-1975, şi-i petrece la Tractorul Braşov, în Divizia B, unde are parte şi de o retragere de gală.

La Naţionala României joacă în trei meciuri şi în 1970 face parte din lotul pentru Cupa Mondială din Mexic, dar, din păcate, nu evoluează deloc în meciurile de pe Estadio Jalisco.

Deşi originar din Adâncata, judeţul Ialomiţa, Mihai Ivăncescu a fost un exemplu de devotament şi loialitate. A murit pe 2 ianuarie 2004.

Adrian Hârlab

Născut pe 26 august 1948, la Bucureşti, Adrian Hârlab ajunge la Braşov în primăvara anului 1973, debutând într-un meci contra celor de la FCM Reşiţa, încheiat cu 5-1 pentru Steagu’ . Practic, după plecarea lui Ivăncescu la Tractorul, Hârlab este adus de secundul Meszaroş pentru a umple golul de pe banda dreaptă.

În sezonul următor, 1973/74, joacă în 28 din cele 34 de meciuri, contribuind din plin la a treia calificare braşoveană pentru Europa. În Cupa UEFA 1974/75, joacă în toate cele 4 confruntări ale „stegarilor”, de notorietate fiind returul cu Beşiktaş Istanbul, în care ai noştri întorc acel 0-2 din tur în ultimele cinci minute ale meciului.

După retrogradarea din 1975, rămâne tot la Braşov, până în 1978 când părăseşte definitiv Steagul ca jucător, evoluând până la retragere la o serie de echipe din judeţ.

Cornel Buta

Ca şi cei dinaintea lui, Cornel Buta se numără şi el printre „stegarii” ce s-au calificat şi au jucat cu Braşovul în cupele europene.

Momentul magic al lui Cornel Buta a avut loc la începutul anilor 2000. Revenit la Braşov după un periplu pe la Dinamo şi Rapid, acesta „pune sechestru” pe flancul drept al terenului. „Stegarii”, cu un Buta în mare formă, se califică după 27 de ani în Cupa UEFA. Acolo, Buta a jucat în toate cele patru meciuri ale braşovenilor.

În prealabil, acesta a jucat pentru FC Braşov între anii 1996-2000 în 88 de partide, fiind unul din oamenii de bază ce au contribuit la revenirea Steagului în elită după retrogradarea din 1997.

În total, Cornel Buta a evoluat în 119 partide pentru Steagu’ (campionat şi Cupa UEFA). Socotind şi meciurile din Cupa României, ajungem la un total de aproximativ 130 de apariţii.

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ovidiu spune:

    Desi declaratiile lui din perioada cand a antrenat clubul de trista amintire Forex il descalifica, strict moralmente vorbind, a fost un mare jucator. Votul meu merge pentru Adrian Harlab.

  2. Ovidiu spune:

    OT
    Se deschide magazinul oficial pana sambata? Duminica vine mama la mine si am ramas intr-un tricou, un stegulet in masina si un fular…

    1. Răzvan Ionuţ Dobrică spune:

      Pe 23 februarie se deschide. Am citit acum pe site-ul oficial.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s