Primul Steag

Eram un ofticat în vara lui 2001. Ofticat pentru că nu reușisem să-mi cumpăr un steag cu Steagu’ pe care să-l flutur mândru la primul nostru meci în Europa după 27 de ani de aşteptare. Cum naiba de alţii  au steag şi eu nu? Doar şi eu sunt un „stegar” înfocat. Iar un „stegar” înfocat fără steag nu e suficient de înfocat.

Tot treceau zilele şi meciul cu armenii de la Mika Aştarak se apropia. Cum sezonul se încheiase de mult era clar că dacă n-am reuşit să fac rost de un steag atunci, am şanse cu atât mai mici acum. Deci ce era de făcut? Păi la cei 10 ani ai mei am considerat că trebuie să iau situaţia în propriile mâini. Prin situaţie înţelegându-se un cearceaf alb de-al maică-mii. Fără ştirea ei, am tăiat o bucată cât am crezut eu că e necesară pentru viitorul meu steag. Mi-am luat creioanele colorate, cariocile, acuarele şi nişte vopsea galbenă găsită prin casă şi m-am pus pe lucru. Atelier mi-a fost un birou hodorogit luat la mâna a doua pe care în timpul şcolii îmi făceam temele.

Am lucrat la el aproape o săptămâna. Nu era foarte mare. Cam 1,5×0,7 m. Dar îl lucram cu foarte multă migală. Am împărţit pânza în patru pătrate. Stânga-sus galben, dreapta-jos negru şi vice-versa. Îmi plăcea foarte mult forma asta. Am scris apoi pe el tot felul de declaraţii de amor: „Cu Steagu’ până la moarte!”, „Hai FC Braşov!”, „Forza Steagu’!”, din astea. Mă culcam seara târziu şi eram nerăbdător să se facă ziua pentru a lucra la steguleţul meu. Bineînţeles că într-un final a aflat şi maică-mea. Văzuse materialul tăiat şi şi-a dat seama cu ce-mi ocup atât de mult timpul în dormitor. Nu s-a supărat. A zâmbit şi s-a oferit să facă tivul steagului.

Toate bune şi frumoase. Steagul meu era aproape gata. Mai lipsea doar băţul. Fără băţ nu-l puteam flutura, iar asta ar fi fost o mare tragedie. Am recurs la o nouă improvizaţie. De data asta ajutat chiar de maică-mea. Am luat o coadă de mătură şi am rupt-o-n două. Ca să prind steagul de coada de mătură am rulat o bucăţică din el pe băţ şi l-am prins cu scoci. Apoi, pentru un efect estetic deosebit, am înfăşurat tot băţul de mătură în scoci.

Am fluturat steagul acela la meciul cu Mika Aştarak până am avut febră musculară. Din păcate am văzut meciul de acasă, nu de pe stadion. Şi, tot din păcate, dar pentru steagul meu, acesta nu a avut prilejul să fluture pe stadion niciodată. Era etapa a doua a campionatului, venea la noi Bacăul. Era imediat după returul cu armenii. La intrarea însă mă controlează un jandarm. Se uită la steag şi observă că băţul e oarecum anormal de greu pentru un băţ de steag şi mi-l confiscă. M-a minţit că mi-l dă la sfârşitul meciului şi eu, în naivitatea vârstei, l-am crezut. Doar era un om în uniformă. Şi ştiam că ei nu mint.

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Anonima :D spune:

    superb articolul acesta.Bravo!

    1. Răzvan Ionuţ Dobrică spune:

      Mersi fain! Primul steag e ca primul sărut: nu se uită niciodată.

  2. Raul spune:

    „Mi-am luat creioanele colorate, cariocile, acuarele şi nişte vopsea galbenă găsită prin casă” :)) ….foarte fain articolul ….si totusi ….de ce aveai vopsea galbena prin casa ???

    1. Dobrică spune:

      Ce „stegar” nu are vopsea galbenă în casă? 😀

      Mă bucur că ţi-a plăcut!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s