Un oraș – două echipe | Prima Parte

Motto: „E mult de citit, dar cei care se vor încumeta, vor afla nişte chestii faine, ceilalţi… nu.”

În anii interbelici, supremația fotbalistică în orașul de sub Tâmpa era disputată între Brașovia și Colțea, al căror rol în dezvoltarea fotbalului de pe meleagurile noastre este prea puțin cunoscut și prea puțin apreciat.

Brașovia a fost multiplă campioană regională până la apariția Colței în 1921. Pe vremea aceea Campionatul Național se desfășura sub formula de Turneu Final. Participau cluburi din toată țara împărțite în campioanate regionale sau pe orașe, iar câștigătoarele se calificau pentru Turneul Final al Campionatului Național. La acest turneu final luau parte opt cluburi. Cele mai bune opt cluburi din România jucau în sistem eliminatoriu.

În sezonul 1922-1923 Brașovia a fost cel mai aproape de a se califica în semifinalele turneului dar remizează, 1-1, cu Venus București și pierde calificarea în urma neprezentării pentru barajul din Capitală.

Ajunși și sezonul următor la Turneul Final, Brașovia se vede pusă în imposibilitatea de a se deplasa la Cernăuți pentru partida cu Jahn, iar acest lucru consfințește calificarea bucovinenilor mai departe.

Cântecul de lebădă al echipei Brașovia avea să fie sezonul 1924-1925. Calificați pentru a treia oară consecutiv la Turneul Final, adversarul Brașoviei în sferturi s-a numit Clubul Atletic Oradea (CAO), vice-campioana sezonului precedent. Brașovia reușește însă o partidă mare și îi bate pe orădeni cu 2-1, calificându-se astfel în semifinale unde aveau să întâlnească pe Chinezul Timișoara, adică echipa campioana de anul trecut. Și de acum două sezoane. Și din viitoarele două. Deci o echipă tare de tot. Brașovia a cedat cu un sec 0-3 la Timișoara iar Chinezul mărșăluia spre finala cu UCAS (Uniunea Clubului Atletic al Societății) Petroșani, pe care aveau s-o câștige cu 5-1.

Colțea era o echipă militară, compusă din brașoveni get-beget (la fel ca și Brașovia), dar care de la intrarea pe scena competițională în 1921 a stat mai mult în umbra Brașoviei trebuind să se mulțumească mereu cu titlul de vice-campioană regională.

În 1925 venise însă timpul celor de la Colțea să strălucească. Calificați în premieră la Turneul Final, militarii brașoveni au fost nevoiți să constate nivelul elitist pe care l-au atins pe calea grea. Au fost zdrobiți în sferturi, la Arad, de AMEF (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică), cu 3-0.

Tot răul spre bine, însă. În sezonul 1926-1927, Colțea pare că a învățat din greșeli. Trece în sferturi de Dacia Vasile Alecsandri Galați cu 7-1, iar în semifinale elimină celebra echipă Unirea Tricolor București cu scorul de 4-1. Colțea reușea astfel să devină prima echipă din Brașov ce se califica în finala Campionatului Național. Adversar a fost atunci Chinezul Timișoara, deținătoarea a cinci titluri de campioană până în acel moment, record absolut la vrea respectivă. În finala de la Arad, toată lumea dădea ca pronostic o victorie lejeră a timișorenilor. Aveau toate motivele. În precedentele cinci finale. scorurile cu care „chinezii” şi-au îngenuncheat adversarii sunt următoarele: un 4-1, două de 5-1 şi două de 3-0. Misiune imposibilă aşadar pentru Colţea, aflată abia la a doua participare la Turneul Final.

Totuşi, Colţea reuşeşte ce n-au reuşit Victoria Cluj în două rânduri, UCAS Petroşani, CAO şi Juventus Bucureşti, anume, să termine finala neînvinsă.  A fost 2-2, astfel că s-a apelat la rejucare. O chestie interesantă de menţionat, în precedentele cinci finale, Chinezul încasese, în total, trei goluri. La rejucare, adică a doua zi, pe 8 august 1927, au fost nevoie de prelungiri pentru ca cei din Timişoara să se impună campioni pentru a şasea oară consecutiv. A fost 4-3 pentru Chinezul în confruntarea cu militarii de sub Tâmpa. Dacă pentru Braşovia, cântecul de lebădă l-a reprezentat semifinala cu Chinezul, pentru Chinezul, cântecul de lebădă a fost dubla cu Colţea.

Sezonul 1927-1928 avea să reprezinte apogeul fotbalului braşovean. Cu o echipă în formă maximă, ce-şi primise botezul de foc în finala cu Chinezul, Colţea pleacă în Turneul Final cu un singur scop în minte: victoria!

În sferturi, braşovenii dau piept cu un adversar legendar, Olimpia Bucureşti, prima campioană din istoria României. Meciul a fost unul plin de suspans, militarii trecând în semifinale cu un 3-2 obţinut după prelungiri.

Poză cu Olimpia Bucureşti, echipa ce va deveni prima campioană la fotbal din România

După thriller-ul cu Olimpia, Colţea face un nou meci spectacol, de data asta în compania echipei Mihai Viteazul Chişinău. Victoria cu 6-4 a braşovenilor însemna calificarea acestora pentru a doua oară consecutiv în finala Campionatului Naţional.

Ironia a făcut ca locul ales pentru disputarea finalei acelui sezon să fie Stadionul „Braşovia”, adică arena marii rivale din epocă a Colţei. Pe 29 iulie 1928, stadionul de 3000 de locuri s-a dovedit a fii neîncăpător pentru afluenţa de suporteri veniţi să vadă cum Colţea Braşov se încorona Campioana României anului 1928 în faţa echipei Jiul Lupeni. A fost 3-2 în finala de la Braşov pentru militari, golul victoriei a fost marcat de Kemeny în minutul 87, moment în care suporterii braşoveni invadează terenul de fericire luându-i pe umeri pe fotbaliştii Colţei. Arbtitrul clujean, Lajos Nagy, a încercat să „degajeze” terenul de fanii everfescenţi, însă după puţin timp a considerat că mai bine pune capăt meciului decât să-şi pună în cap 3000 de oameni hipnotizaţi de un succes fantastic. Oare ce decizie ar fi luat atunci Dumitru Dragomir faţă de „huliganii” de epocă îmbrăcaţi la costum ce au invadat terenul la braţ cu domnişoare cu umbreluţe? :))

Colţea Braşov, campioana anului 1928. Poza este făcută în faţa sediului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegusta” Braşov. Vintilă Cristescu, părintele spiritual al acestei echipe, este tipul din stânga, în uniformă militară.

În sezonul următor, Colţea aflată încă sub beţia succesului, trece cu greu în runda preliminară de Şoimii Sibiu cu 2-1, dar pierde în sferturi cu 1-3 în faţa Venusului.

Cu toatea astea, Colţea reuşise să atingă un nivel rămas de atunci şi până în prezent neatins de vreo altă echipă braşoveană. Fie că a fost vorba de zvâcnirile Braşoviei de peste câţiva ani, sau de lupta cap la cap a Steagului cu CCA Bucureşti în 1960.

Curiozităţi! (Scurte biografii, legende, în general chestii tari de tot)

Clubul Colţea a fost înfiinţat în 1920 la Bucureşti. Colţea Braşov, care a intrat în circuitul competiţional în 1921, era o filială a clubului bucureştean, însă toţi fotbaliştii erau localnici.

Fondatorul Colţei Braşov şi conducătorul echipei de-a lungul istoriei de numai 10 ani (în 1931 echipa se desfiinţează), a fost colonelul Vintilă Cristescu, descendent al căpitanului Sava Cristescu, erou în Bătălia pentru Braşov (Tranşeea Morţii de la Bartolomeu) din Primul Război Mondial. Vintilă Cristescu a fost primul braşovean participant la Jocurile Olimpice. Se întâmpla la Amsterdam, în 1928, la cursa de maraton, pe care, din păcate, braşoveanul nu a reuşit s-o termine din cauza unei accidentări. De menţionat că Vintilă Cristescu a fost de cinci ori campion al României la proba de maraton. În 1921, 1923, 1925, 1926 şi 1927. Aceste performanţe l-au propulsat pe braşovean ca reprezentat al României la proba olimpică de maraton în acelaşi an în care Colţea devenea campioana României la fotbal. Şi încă o chestie interesantă. Pare-se că Vintilă Cristescu ar avea şi o selecţie în Naţionala de fotbal a României. Cercetând arhivele personale, am constat că la meciul România – Bulgaria din 21 aprilie 1929, încheiat cu victoria alor noştri cu 3-0, pe stadionul „ONFEF”, din Bucureşti, un anume V. Cristescu intra pe teren în minutul 60 înlocuindu-l pe Kugelbauer în ofensiva Naţionalei. La acea data, Colţea era implicată în lupta pentru Turneul Final, lucru ce face verosimil prezenţa lui Vintilă Cristescu în cvintetul ofensiv al tricolorilor. De altfel, este sigura dată când numele de V. Cristescu apare în cronicile echipei Naţionale.

Echipa Colţei din finala cu Chinezul, din 1927, a fost următoarea:

Kiss – Zarkoszy, Columban, Balint, Ad. Hrehuss, Adamovici, Viszvari, Hecht, Şt. Torok, Şt. Auer, Csanz, Bertha. Vedeta Colţei, Ştefan Auer, marcase de patru ori. Dublă cu Unirea Tricolor, în minutul 10 şi 20, din penalty. Dublă din nou în meciul întâi al finale cu Chinezul, în minutele 73 şi 84, ambele din penalty.

Echipa Colţei din finala cu Jiul, din 1928:

Lobel – Columban, Balint, Şt. Torok, Csajka, Ad. Hrehuss, Kemeny, Gylebrowsky, Gruber, Hecht, Peterffi. Cei care au marcat în finala golurile victoriei au fost Kemeny (golul de 1-0 în minutul 29), Gyebrowski (golul de 2-1 în minutul 45, după ce Jiul egalase în minutul 44 prin Bognar) şi din nou Kemeny (lob de efect în minutul 87, după ce în minutul 62, internaţionalul Lupeniului, Killianovitz, egalase la 2).

După finala din 1927, portarul Kiss a plecat la Lupeni, confruntându-se cu fosta sa echipă peste numai un an în finala Campionatului Naţional. Putem afirma astfel despre internaţionalul Colţei şi apoi al Jiului, că a fost unul dintre cei mai ghinionişti fotbalişti din istorie pierzând două finale de campionat. Mai ales că a doua a fost contra fostei echipe! Totuşi, Kiss a fost unul dintre portari buni ai perioadei respective, cu patru selecţii în Naţională, două pe când juca la Colţea şi două când apăra în Valea Jiului. A debutat în poarta tricolorilor pe 24 aprilie 1926, în victoria 6-1 cu Bulgaria de pe „Romcomit”, din Capitală. Apoi în 1927, pe 19 iunie, apăra într-un 3-3 cu Polonia pe „ONEF”, fiind schimbat în minutul 77. Ajuns la Lupeni, Kiss mai apăra poarta României într-o victori, 4-2, cu Turcia, la Arad, pe „Gloria-CFR” şi prinde şi o deplasare la Belgrad, contra Iugoslaviei. A fost însă 3-1 pentru sârbi la 6 mai 1928. Peste două luni, legendarul Kiss avea să primească un „sărut” şi mai amar.

Născut la Arad pe 28 mai 1905, după finala pierdută în 1927 Auer, vedeta Colţei, pleacă de la Braşov la Ujpest Budapesta. În cele patru meciuri jucate pentru Colţea la Turneul Final, marchează şase goluri. Ca să vă faceţi o idee asupra transferului, e ca şi cum Roman ar pleca de la noi la Inter Milano. În Ungaria, Auer stă şapte ani, marchează 162 de goluri pentru Ujpest în 150 de meciuri de campionat, câştigă patru titluri de campion al Ungariei şi câştigă cu ei şi Cupa Europei Centrale (o competiţie la care participa crema fotbalistică a Europei) în 1929. Mai dă 10 goluri pentru Ujpest şi în această competiţie devenind golgheterul turneului. În 1930 pariticipă şi câştigă cu Ujpest Cupa Naţiunilor. Cupa Naţiunilor era un răspuns la oftică al europenilor pentru Cupa Mondială ce se ţinea în aceeaşi perioadă în Uruguay. Reîntors în România în 1936, joacă cinci ani la Rapid Bucureşti , câştigă patru Cupe ale României, devine golgheter în 1940 cu 21 de goluri, joacă pentru giuleşteni şapte meciuri în CEC (sau Mitropa Cup) şi dă un singur gol. În campionat joacă 69 de meciuri pentru Rapid şi marchează 50 de goluri. Mai puteţi? Între 1926 şi 1927, deci când juca la Colţea, joacă şi două meciuri pentru Naţionala României marcând trei goluri.  Primul meci pentru România a fost pe 25 aprilie 1926, la Bucureşti, pe stadionul „Romcomit”, contra Bulgariei. Când a debutat şi celălalt „colţar”, Kiss.  A fost titular şi a fost cel care a stabilit scorul final de 6-1 pentru noi cu un gol în minutul 80. Pe 19 iunie 1927, deci cu vreo două luni înainte de finala cu Chinezul, îmbracă pentru ultima oară tricoul României. Tot la Bucureşti, dar pe stadionul „ONEF” (viitor Republicii), România remizează 3-3 cu Polonia. Auer deschide scorul în minutul 12 şi reuşeşte dubla pentru 3-1 în minutul 60. Iar ca să las cu mască de tot, în perioada cât a jucat pentru Ujpest, Auer a făcut parte şi din lotul Naţionalei Ungariei. Nu doar că a făcut parte, dar in 21 de meciuri pentru unguri a dat 24 de goluri. Ceea ce-l situează pe locul 16 în clasamentul lor general. Gândiţi-vă că liderul lor, Ferenc Puşakaş, a dat 84 de goluri în 85 de meciuri. Şi a participat şi la Cupa Mondială din 1934 cu aceştia. Şmecherie, nu?

Auer era şi căpitanul echipei, iar plecare lui lăsa echipa descoperită la capitolul „liderul din teren”. Dar la Braşov ajunge Peterffy (foto – da, e la papion). Acesta sosise sub Tâmpa din postura de vice-campion cu UCAS Petroşani în 1925. Pe 1 iulie 1928, în meciul din sferturi cu Olimpia, câştigat de Colţea chiar pe terenul bucureştenilor, Peterffy este cel care aduce victoria Braşovului cu un gol în prelungirile meciului. Ce mai, era debutul perfect pentru noul căpitan la Turneul Final. Astfel, Gheorghe Peterffy a fost cel care avea să ofere elementul de echilibru atât de necesar Colţei şi care se considera pierdut odată cu plecare lui Ştefan Auer. Dar iată că în 1928, cu Peterffy în postura de lider, Colţea lua trofeul. A fost singurul sezon petrecut de Peterffy departe de casă, acesta petrecându-şi restul carierei, 1928-1936, la UCAS Petroşani (viitorul Jiul).

La momentul finalei din 1928, Colţea nu avea nici un internaţional în lot, Jiul, în schimb, a abordat finala cu trei internaţionali în primul 11. Portarul Kiss, şi atacanţii Aurel Guga (legendarul Guga, căpitanul României la primul meci din istoria acesteia) şi Killianovits. Ca să vă faceţi o imagine a clasei ofensive a celor din Vale, Guga (foto – ce gentleman era şi el) avea, din postura de echipier al Jiului, două goluri marcate la Naţională în cinci partide, iar Killianoivits, un gol în trei meciuri. Ce meci a fost, Dumnezeule!

Colţea a fost singura echipă din România ce a reuşit să-i bată e artiştii cu mingea de la WAC (Viena Altetic Club) în turneul făcut de austrieci în anul 1928 la noi în ţară. Vienezii îl aveau în poartă pe celebrul Rudi Hiden, om de bază al „Echipei Minune” formată de Hugo Meisel, şi erau finalişti în Cupa Austriei pe anul 1928. În 1931 aveau să câştige Mitropa Cup. Ştiţi voi, turneul acela cu „la crem du la crem”. A fost 3-2 pentru braşoveni care reuşeau ce n-au reuşit cei de la Clubul Atletic Timişoara, Unirea Tricolor, Juventus Bucureşti, Jiul Lupeni sau Chinezul. Colţea  Braşov era echipă mare, ce mama naibii! (foto: Rudi Hiden, unul din cei mai mari portari ai lumii la vremea respectivă ce a încasat-o de trei ori la Braşov. Aici se bucură de câştigarea Mitropa Cup cu vienezii lui)

Colţea n-a fost niciodată „vioara întâi” a oraşului. Titlul de popularitate îl deţinea Braşovia, erau veterani doar, însă în numai un deceniu de activitate Colţea şi-a gravat cu aur numele în carte de istoria a fotbalului nostru.

Braşovia a fost cel mai vechi club de fotbal din Braşov, fiind înfiinţat în 1914. În anii ’30, după decăderea Colţei, reuşeşte să ia din nou prim planul în fotbalul de la poalele Tâmpei. În sezonul 1930-1931 câştigă cu 4-0 finala regională a zonei de Centru contra Societăţii de Gimnastică Sibiu, dar din motive financiare, cedează locul la Turneul Final sibienilor.

Numele de Braşovia era după vechea cetate aflată pe Tâmpă şi în care, în 1395, Mircea cel Bătrân îşi adăposteşte familia în timpul războiului cu turcii.

Cetatea asta chiar era pe Tâmpa. Se întindea dintr-un capăt al muntelul în celălalt. A fost dărâmata la ordinul lui Iancu de Hundeodara în anul 1455, iar pietrele s-au folosit pentru întărirea zidurile cetăţii de jos. Adica a actualului Braşov.

19 iulie 1925. Esta data la care Braşovia bătea Clubul Atletic Oradea cu 2-1 şi devenea prima echipă braşoveană ce se califică între primele patru cluburi de fotbal ale României anului 1925. Chinezul, Jahn Cernăuţi şi UCAS Petroşani completau careul de aşi.

Acesta se bănuieşte a fi terenul pe care Braşovia Braşov îşi disputa meciurile de acasă şi pe care la data de 29 iulie 1928, Colţea Braşov triumfa în campionat. Este chiar terenul de la capătul liniei lui 5, de lângă fostul „Municipal”, pe care acum se antrenează juniorii Braşoviei. Dar, dacă într-adevăr, acesta este terenul legendar, ei bine… nu poate fi confirmat, încă, 100% acest lucru.

Braşovia participă între 1932-1934 la primele două ediţii ale Campionatului Naţional în sistemu divizionar, fără însă a înregistra vreun rezultat remarcabil. Retrogradând la finalul sezonului 1933-1934 din Divizia A, Braşovia îşi continua vreo câţiva ani agonia prin Divizia B, mai apoi C, după care la finalul ediţie 1936-1937 lasă locul în liga a III-a a ţării unei anume Uzinele „Astra” Braşov.

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. marcel spune:

    FANTASTIC…imi aduc aminte ca pe la vreo 12 ani am citit pt prima oara despre Coltea; titlul era ceva de genul: „Brasovul a avut o campioana nationala la fotbal”…eram uimit la vremea aceea, stiind ca Steagu’ nu are in palmares asta!
    foarte buna de citit fila asta de istorie inainte de culcare:D

    1. Răzvan Ionuţ Dobrică spune:

      Mulțam pentru aprecieri, Marcele! Și eu eram destul de mic când am auzit pentru prima oară de Colțea și titlul câștigat de ei și mereu m-a pasionat istoria acestei echipe, dar și a Brașoviei deopotrivă. E bine că orașul are un titlu de campioană cu care să se mândrească, sper însă că într-o bună zi vom lua un titlu din ăsta și cu Steagul nostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s