Program de meci… 1976

Prin anii trecuţi se mai dădeau şi pe la noi programe făcute de Bună Ziua Braşov sau de vreun filantrop. Acum, nimic!

Era fain să poţi vedea nişte poze cu jucătorii sau cu echipa şi câteva cuvinte despre meciul trecut sau cel care stătea să înceapă. Şi pentru că era atât de fain, să dăm o tură prin anii ’70.

Am pus poza cu prima pagină a acestui program din sezonul 1976-1977 la dimensiunea maximă ca să puteţi vedea şi voi cam cum arata.

Dar asta nu e tot. Deschidem programul şi vedem pe pagina din stânga o scurtă prezentare a tuturor meciurilor din etapa respectivă plus un îndemn „tovărăşesc” adresat părinţilor.

Pe pagina următoare, cea din dreapta, putem citi un elogiu adus extremei braşovene Csaba Gyorffy. Cu şuturile sale de gol a reuşit să intre la „Panoul de Onoare” al programului. Mai jos este prezentarea centrului de copii şi juniori. Reţineţi, vă rog, prima frază: „Conducerea Clubului nostru consideră că, una dintre sarcinile sale importante este grija pe care trebuie s-o aibe pentru continua îmbunătăţire a Centrului de Copii şi Juniori, creând toate condiţiile tehnico-materiale în vederea realitzării unui climat propice creşterii şi formării de noi cadre de fotbalişti.” Desigur, limbaj cam de lemn, dar nimic fals în toată această exprimare lemnoasă. Atunci chiar erau condiţii, conducerea clubului chiar se implica spre deosebire de ziua de azi când se doreşte performanţă din piatră seacă. Unii tot n-au înţeles că pentru a primi trebuie să şi dai.

În afară de aceasta prezentare mai avem şi clasamentul cu două etape înainte de finalul turului şi o chestie ce mie mi s-a părut chiar simpatică: „Catrenul etapei”. Citiţi-l voi ca să nu vă răpesc din emoţia descoperirii.

Închidem programul şi citim un articol  în care conducerea mulţumeşte Miliţiei pentru promptitudinea cu care a potolit actele „huliganice” ale suporterilor „stegari” în meciul precedent cu C.S. Târgovişte. Care va sa zică, până şi fotbaliştii le mulţumeau Miliţienior pentru bastoanele aruncate în capul fanilor, aceeaşi fani cu care fotbaliştii noştri stătea la masă şi la un pahar de vin în Cerbul. Mno, aşa erau timpurile. Mama lor de timpuri…

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. micu ioan spune:

    daca este cineva care are programe de meci cu orice echipa sunt dispus sa fac schimb de programe!

    1. Răzvan Ionuţ Dobrică spune:

      Păi programe de meci cu alte echipe în afară de FC Brașov eu n-am. Dacă dumneavoastră aveți programe de meci cu FC Brașov sunt dispus să vi le cumpăr.

  2. pikciu spune:

    Buna ziua,

    Am si eu ceva cu FC Brasov, cautati-ma pe mail pikciu005@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s